Nu știu dacă ați încercat vreodată să faceți PR la două evenimente complet diferite, dar vă spun eu cum e: un fel de maraton emoțional cu pantofi de lac. În timp ce eram la BIAF – Buzău International Arts Festival, unde trăiam emoția unei zile speciale Marcel Iureș, și, la zeci de kilometri distanță, la Brebu, Underdogs – The Backyard Ultra, o cursă în care oamenii au alergat 30 de ore fără să clipească.
Pe scurt: eu și Beatrice cu arta și actorii, dar ți cu alergătorii și adrenalina. Spoiler alert: amândouă am rezistat.
Mi-ar fi plăcut să fiu la Brebu, dar prietenia are multe forme. Așa că, în timp ce eu îl ascultam pe Marcel Iureș vorbind despre teatru, film și destin, prietena mea dragă Beatrice Ionescu organiza, cu un calm uluitor, un maraton al rezistenței. Adica ne-am împărțit atenția între un cappuccino și un flat white.
PR de la distanță, dar cu ajutoare de nădejde
PR-ul nu se face niciodată singur. Noroc că am avut-o aproape (la propriu, pe teren) pe Sarmi, o dragă prietenă care a fost mai mult decât sprijin logistic: a devenit „maestra de ceremonii” a cursei. Cu talanga ei, a dat startul fiecărei bucle de 6,8 km, iar dacă mă întrebați pe mine, acel „cling-clang” a fost la fel de motivant ca orice speech motivațional.
Așa că, în timp ce eu jonglam între conferințe de presă și aplauze la Buzău, Sarmi și Beatrice transformau Brebu într-un spectacol al voinței și al comunității.
O competiție care îți cere să nu te oprești
Regulile par simple: o buclă de 6,8 km pe oră. Cine întârzie, out. Cine rezistă, primește încă o oră. Și încă una. Și încă una. În practică, seamănă cu momentul acela când spui „mai stau cinci minute la petrecere” și brusc realizezi că s-au scurs 30 de ore.
Așa au apărut eroii acestei ediții: Răzvan Farkas, cu 204 km parcurși și titlul de „ultimul om în picioare”, și Anisia Cojocaru, care a rezistat 29 de ore și a transformat totul într-un duel psihologic de neuitat.
Beatrice, regizoarea din culise
Dacă alergătorii au fost actorii, Beatrice a fost regizoarea. Ea a ținut logistica, voluntarii și emoțiile în echilibru timp de 30 de ore fără somn. Eu zic că organizarea unei astfel de curse e un sport olimpic în sine.
Povești care fac din cursă o legendă
- un polonez venit direct din Manila, după ce bifase și Australia, ca și cum jet lag-ul ar fi un simplu detaliu;
- un tată cu lacrimi în ochi după ce și-a văzut fiul alergând 19 ore;
- un CEO care a descoperit că uneori, o oră „în plus” valorează mai mult decât toate ședințele din boardroom.
Și, desigur, comunitatea din Brebu: săteni care au ieșit la porți să aplaude, voluntari care au hrănit, motivat și ținut ritmul cursei.
Concluzia?
Între Marcel Iureș la Buzău și Răzvan Farkas la Brebu, am trăit două lumi paralele: una a artei, alta a anduranței. Și, culmea, ambele spun aceeași poveste – despre puterea de a nu te opri.
Pentru mine, Underdogs nu e doar un proiect de PR. E un eveniment aproape de suflet, făcut de prieteni, cu prieteni, pentru o comunitate întreagă. Și, ca să-l parafrazez pe Iureș, „e nevoie de o doză de nebunie frumoasă ca să mergi mai departe”.
Iar la Brebu, nebunia frumoasă s-a alergat în buclă. La infinit.
Și că, la final, fie că e pe scenă sau pe traseu, magia e aceeași: să nu te oprești.
Romanian