DA

[facebook_ilike]
Daca tot mi-au facut fetele de la birou o surpriza si mi-au pus pe fotografia de la blog scris mare “just married”, ok, ce pot sa spun. Da, se intampla. Mi-ar fi placut sa facem asta fara sa fie nimeni de fata, sa fim doar noi. Credeam pana acum ca o casatorie este un lucru foarte intim si nu e cazul sa impartasesc asta cu toata lumea. Dar m-a lamurit un copil care mi-a spus: casatoria nu este o rugaciune. Trebuie sa o accepti in fata oamenilor, sa ai martori, sa fie langa voi toti oamenii care va iubesc ca sa va sustina in cazul in care vreunul dintre voi ezita. Nu poti sa faci promisiuni si sa nu te vada nimeni.

M-a amuzat initial, apoi am zis ca nu putem sa ne privam parintii de participarea la marele eveniment. Casatoria cuprinde multe paradoxuri, libertatea si angajamentul, puterea si supunerea, intelepciunea si zapaceala totala. Unul din lucrurile pe care le-am pregatit pentru casatorie a fost sa citesc o anume carte.

Candva, demult am citit Mananca, roaga-te, iubeste. Mi-a placut mult cartea asta si a picat in viata mea la momentul potrivit. Tot la momentul potrivit mi-a picat in mana si cartea Si am spus da, continuarea primei. Daca prima a aparut dupa o despartire, a doua a aparut in viata mea cu 2 luni inainte de casatorie.

Cred ca mi-a placut mai mult momentul si numele cartii, dar mi-au ramas in cap juramintele pe care si le-au facut in fata unui copil. Mai ales ca si pe noi ne-a cununat o fetita de vreo 3 ani.

“Promiteti sa va iubiti tot timpul?
Promiteti sa va iubiti la boala si neboala?
Promiteti sa va iubiti la suparare si nesuparare?
Promiteti sa va iubiti la bogatie si nu prea bogatie?
Acum poti saruta mireasa”