Gaina fara bilet naste pui vii

La Revolutie aveam 13 ani si eram avida de informatie, ca toata lumea si in plus aveam si varsta cand voiam informatii. Imi amintesc de atunci ca citeam toate ziarele, tot ce aparea. Si au inceput sa apara diverse stiri care de care mai ciudate. Povestea cu gaina care naste pui vii a inconjurat toata tara si a ramas in istorie, refuz sa cred ca a depasit granitele. A fost momentul in care am luat primul contact cu jurnalismul. Stiu ca am fost foarte intrigata. „Mintim poporul cu televizorul” . Inca nu suntem prea departe de momentul acela, dar acum o facem mai elegant si elevat.
Tot atunci l-am vazut la tv pe Ion Cristoiu. Un tip in blugi, cu parul cam lung etc Apoi s-a rebranduit si asa am luat eu primul contact cu PR-ul. Am urmarit toate astea pentru ca mi-ar fi placut sa pot sa fac si eu asa ceva cu un om. La momentul ala habar nu aveam ca voi ajunge chiar sa fac asta.

Acum ceva vreme m-am procopsit cu un buzz pe mess de la Adi Bighei, caricaturistul ala de mi-a facut o caricatura cand aveam 18 ani si a fugit cu ea si nu a vrut sa mi-o dea si abia de curand l-am convins sa imi faca alta.
– Hei, ia uite ce am facut? si mi-a trimis o poza. Coperta la Gaina fara bilet, cartea lui Ion Cristoiu. Amintiri din copilarie as spune eu. Da, Ion Cristoiu nu place. Mai sunt vreo cativa ca el care nu prea sunt iubiti de oameni, eventual de pupincuristi. Nu place pentru ca de cand a indus lumea in eroare cu gaina care naste pui vii, s-a speriat si spune adevarul. Mie imi place cum scrie. Spune lucruri la care nu te-ai gandi.

Imi mai place ceva la Cristoiu. Scrie cartile de mana, nu pe calculator. Eu de ceva ani tot scriu o carte, si o scriu cu pixul, am zeci de carnetele. Mi-era jena sa spun ca o scriu de mana, mi-e groaza pentru cand o sa ma apuc sa bag toate cele in computer, dar uite na… ca Ion Cristoiu scrie de mana. Frumos si in acelasi timp … mult mai bine, in opinia mea. Cu pixul mie personal mi se pare ca scrii mai bine, mai frumos, mai inteligent. E chestia aia artistica, e dragul de a scrie o carte cu adevarat, nu mecanizat, nu corporatist, nu carte pe banda. E placerea de a scrie o carte, nu nevoia de a scrie o carte.

Cartea in sine este o colectie de povestiri satirice. Un volum cu intamplari istorice as spune, nu mereu se poate intalni un om cu astfel de intamplari si, mai ales intr-o singura viata. Este o caricatura in cinstea vietii. D’aia are si o caricatura pe coperta. Si e o caricatura foarte reusita. Si nu spun asta pentru ca e facuta de Bighei, ci pentru ca imi place aceasta caricatura care din cateva linii povesteste cartea. Mi-a placut dinainte sa stiu ca este coperta pentru Cristoiu

„O sateanca venita in Marele Oras ca sa aduca ginerelui o damigeana cu must proaspat a fost oprita de o echipa de televiziune pentru a-si spune punctul de vedere in cadrul unei anchete de strada.
Grasa, inzestrata cu un batic inflorat si tinand in mana o punga din plastic sparta, intervievata se hlizeste stanjenita, desi intrebarea nu se refera la viata ei sexuala.
Reporterita ii tine microfonul la gura, de parca i l-ar fi dat ca sa-l muste.
Operatorul si-a aburcat camera pe umar si filmeaza cu gandul la perechea de bascheti pe care a vazut-o in timp ce umblau prin oras, in cautarea unei persoane care sa para proasta de-a binelea.
Pentru ca toti cei de pana acum au dat raspunsuri inteligente, ancheta risca sa treaca drept aranjata.“ (Ancheta pe strada).

Desi favorita mea e asta:
„Pentru a-i marturisi Leliei, de la parter, dragostea, altfel neimpartasita, Gica Blidireasa din Blocul B4 a scris cu creta pe asfaltul parcarii:
Te iubesc.
Sper ca acum se vede.
Spera degeaba. Textul sau se vede doar dimineata, cand cei din bloc sunt plecati la serviciu cu masinile.
Dupa-amiaza, masinile se parcheaza pe doua randuri.
Drept urmare, declaratia sa nu se mai vede.
Din nefericire pentru Gica Blidireasa, Lelia pleaca si ea la serviciu dimineata.
Cu metroul. (Indragostitul).

Da, e vorba de Ion Cristoiu. Un om care nu place, dar cui ii pasa de asta? El scrie bine, ne place. Candva mi se parea ca scrie in genul Caragiale si il blamam ca incearca sa il copieze pe Marele Caragiale. Acum nu il mai blamez pentru ca am vazut ca prin asta a dat startul la o mare moda in Romania si, urmat apoi de Academia Catavencu, prea multi au incercat sa il copieze. Oare pe cine? Pe Cristoiu sau pe Caragiale? Nimeni nu ar recunoaste neam ca pe Cristoiu, toti dau vina pe Caragiale. Dar daca nu era Cristoiu, nimeni nu ar fi avut tupeul sa il copieze pe Caragiale.

Da, tot de Cristoiu e vorba. Un om care place. Place atunci cand mai scrie o carte, cand cineva are nevoie de el sau de opinia lui. Place pe fata, sa vada lumea .. ‘da, sunt tare, imi place Cristoiu’ si apoi in spate arunca veninul. Cristoiu nu place oamenilor superficiali cred. Cristoiu nu place oamenilor care nu au nimic de spus. Cristoiu nu place pentru ca ne aduce realitatea in fata. O viata care se intampla.

Uf, cat de mult am scris despre Cristoiu. El n-ar scrie atat despre mine.. 🙂 Uf, uf