Am adoptat acum 5 ani un băiețel fantastic! La momentul acela nu eram așa de sigură că va fi fantastic, dar a apărut în viața noastră într-un mod magic. Dorit, iubit și adulat. Acum, când mă uit la el când doarme (pentru că doar atunci este cuminte), mă gândesc: ce am făcut atât de minunat în viață de merit un copil așa senzațional? Iar când mă întreabă dacă șerpii au fund sau îmi spune „stai calm, mami, nu te agita ca femeia mare” îmi umple inima de fericire. Nu mai spun ce senzații trăiesc atunci când îmi spune mama mea cea adorabilă. Am trecut și prin faza în care eram frumoasă ca o vacă. Și da, lui i se părea ceva frumos asta. Noi suntem cei care nu înțelegem. Acum îmi spune că sunt frumoasă ca o zână, am fost promovată. Bine, asta când nu se supără pe mine și îmi spune: ia-ți matura și fugi, vrăjitoareo!

Problema mea majoră a fost că nu știam cum să îi spun că este adoptat. Cei de la Direcție îmi recomandau să îi spun asta pe la 7,8 ani. Mă gândeam că totuși nu e prea târziu? Așa că de când a venit la noi, mai exact de la 2 ani, am inventat niște povești prin care să îi spun că este adoptat pe înțelesul vârstei lui.

I-am spus cum Doamne Doamne a greșit burtica și de acolo am dezvoltat o serie de povești. Primele 2 le-am pus pe hârtie și ți le dau și ție să le spui copilului tău. Pot fi spuse oricărui copil, nu doar celor adoptați, dar, dacă vrei să îți fie mai ușor să îi spui ce este adopția, începe de aici.

Când Sebastian a împlinit 7 ani, în timp ce îi spuneam IAR una dintre povești (au devenit poveștile lui preferate în timp), m-a întrebat:

– Adică eu sunt adoptat?

– Da

– Dar tot voi sunteți părinții mei, da?

– Vom fi părinții tăi toată viața. Nu scapi de noi.

Și cam asta a fost discuția. Încă nu sunt lămurită dacă nu l-a interesat că e adoptat sau dacă nu a înțeles ce i se întâmplă.

Aceste povești pot fi spuse oricărui copil pentru a înțelege ce înseamnă adopția și că un copil adoptat este la fel ca oricare alt copil.La fel de dorit, la fel de iubit

Mi-am dorit enorm un copil. Mă gândeam că îmi doresc unul al meu și unul adoptat. Cu cel al meu n-a fost să fie. Dar am adoptat, am scris pe blogul meu personal Povestea noastră de trei  AICI . Dar am scris și în publicația online Totul despre mame un articol despre cei 6 pași care trebuie urmați pentru a adopta un copil , poți citi AICI , iar AICI. am scris despre cum m-am acomodat eu cu un copil de 2 ani și cam cât a durat aceasta acomodare.

 

După doi ani de la adopție am divorțat.

Încă mai sper că nu a avut legătură cu adopția, ci cu relația propriu-zisă, pentru că tatăl lui îl iubește enorm, îl ia mereu la el și se ocupă de educarea lui. Acum sunt o femeie divorțată, nu o mamă singură. Sebastian a înțeles că mami și tati nu se mai iubesc și, cu alte povești inventate de mami, a trecut ușor peste divorț și acum toată lumea este happy.

45 lei

Poveste din burtică
Cățelușa Luna

by Laura & Sebastian

Bonus:

* Workpaper Capsula Timpului 2022 și 2023– de completat împreună cu copilul. Nouă ni s-a părut foarte funny și facem asta în fiecare sfârșit de an.

* Jurnal pentru mămici – printable, roz, sweet și necesar unde îți poți nota informații importante. Ceva drăguț pentru sufletul tău.

* Workbook Stare de bine în 30 de zile pentru mămici obosite. Ah, cât de obosită mă simțeam în primele luni după adopție. Am aplicat acest challenge de 30 de zile și tare bine mi-a prins. Important este ca tot ce scrie în el să faci fără copil de față. Trust me, e super importantă sănătatea ta mentală ca să poți face față acomodării cu copilul și ulterior pentru a avea un copil fericit. Pentru că el este fericit, daca ești și tu fericită și liniștită. Vorba ceea: părinți fericiți, copii fericiți. Iar mai târziu, poți face acest challenge oricând mai simți nevoia. O dată pe an îl fac eu și mi-e bine asa.

Idei & Inspiratie

Laura`s Blog