Ascensiunea clasei educate
Explorând paradoxurile sociale m-am gândit să scriu despre șerpașii profesioniști de asfalt pe aici prin contemporaneitate.
Într-o eră în care tehnologia și tradiția se joacă ping-pong cu simțurile noastre sociale, devine evident că suntem cu toții serpași profesioniști de asfalt. În loc să evoluăm într-un rafinat dans al progresului, ne găsim în mijlocul unei petreceri sociale, în care se dansează tango-ul contradictiilor.
În plină schimbare și evoluție, ne regăsim adesea în mijlocul unui tablou complex de contradicții și paradoxuri sociale. Observăm cum anunțurile de nuntă nu mai ocupă paginile ziarelor, ci migrează pe platforme precum Facebook, iar discuțiile despre viața altora persistă, de data aceasta sub forma unor vorbe susurate, adică tot o bârfă, dar mai elegantă așa.
Acum nu mai există rasiști, antisemiți sau homofobi, dar tot se discută pe șoptite: ia uite ăla a lu’ cutare s-a însurat cu amarata aia. Sau invers. Nu se spune chiar pe față așa, dar tot se gândesc oamenii. Ia uite, ea muncește și îl ține pe el acasă să stea cu copilul. Ia uite, el gătește și ea este o putoare care nu știe să facă o ciorbă. Și nu ne pasă de asta. Fie la ei acolo, la ăia care nu sunt în prezentul prezent. Și da, și eu fac parte din bula asta pentru că d’aia o cunosc așa de bine.
Noi acum îi spunem bulă, pe vremuri erau bresle
Ca un soi de pace socială. Cultura și contra-cultura rămân în esență neschimbate, dar cu un aspect reîmprospătat. Suntem martorii unei elite sociale anxioase, care se distanțează ironic de propriile realizări. E doar o întâmplare că ai o casă foarte scumpă. Trăim într-o elită socială anxioasă. Nu ne dăm mari cu propriul buzunar, mă rog, card bancar, dar funcționăm pe sistemul “cum să arăți că ai bani fără să spui că ai bani”. Păi, ia să vedem. Cumperi cărți de la Cărturești, nu de pe elefant.ro. Dar ești elevat, nu bombardier, deci nu mergi în Nuba, mergi în Gastrolab.
Identitatea noastră se conturează în jurul unor obiecte aparent definitorii, dar suntem dornici să arătăm că nu suntem interesați de statutul social.
Suntem acum într-o zonă bohemian bourgeois și ești evitat dacă ești materialist, snob declarat sau anti-intelectual. Nu se obstructioneza grupurile sociale, a venit epoca veniturilor discreționare.
Per total, o viață calitativ mai bună. Acum ai succes dacă ai un tatuaj sau conduci un pick-up truck și dacă faci acte anti-statut social.
Într-o epocă a veniturilor discreționare, investim sume semnificative în lucruri pe care le considerăm necesități. Se conturează un peisaj paradoxal în care baia de 25.000 de euro devine virtute, iar televizorul de 15.000 de euro devine vulgar. Pare că ne străduim să arătăm că avem bani fără a rosti prea multe cuvinte, alegând cu atenție unde și cum ne cheltuim resursele.
S-au făcut în ultimii ani niște ciudate mutații arbitrare de snobism. Alegem mobilier susceptibil să se descompună și îl combinăm cu bucătării scumpe și stilizate. Evităm televizoarele costisitoare, dar suntem dispuși să plătim pentru gadget-uri inteligente ce ne asigură un confort specific unei sensibilități boeme. Ne asigurăm confortul unei sensibilități boeme.
Mergem în cafenele decorate artistic și în restaurante despre care se vorbește foarte mult în social media elevată. Aia din bula ta, da.
E vulgar să ai un BMW de 15 000 euro, dar este ok să ai Ford electric de 30 000 euro. La fel cum preferăm bocanci de hiking pe Calea Victoriei pentru că e vulgar să porți pantofi de piele. Ne luăm biciclete scumpe, pliabile, și ne construim bucătării enorme cu acel clasic triunghi de lucru. Da, ăla de care nu era nevoie pe vremuri când bucătăriile erau mici. Te intorceai puțîn și găseai ce căutai, nu stai să verifici triunghiul care îți permite să găsești totul în ordinea în care ai nevoie, că să nu pierzi timp. Timp pe care oricum îl pierzi făcând pașîi prin bucătăria prea mare.
În această lume de aparențe, ne pierdem adesea în detalii aparent banale. Analizăm cu minuțiozitate amarul ăla de triunghi de lucru dintr-o bucătărie prea mare și privim cu ironie propriile noastre alegeri. Suntem atenți la ce mâncăm și la cum arată, transformând hrana într-un ritual mult mai profund decât simplul act de nutriție.
Aia cu bani mai așa și așa își cumpără Gorenje cu gândul la Smeg. Aia cu bani mulți, habar nu au ce e ăla Smeg.
Paradoxurile contemporane devin din ce în ce mai evidente
Suntem toți, și mă includ și pe mine aici, pentru că sunt și eu tot din bulă asta, suntem toți serpasi profesioniști de asfalt. Ne cumpărăm chestii super profi, dar nu pentru meseria pe care o avem. Cam că motociclistii aia cu echipamente foarte scumpe, dar care ies cu motorul doar la defilare să îi vadă lumea, nu știu să mergă pe drumurile țării.
Peștele de pe televizor a fost înlocuit de vechi clanțe, obiecte antichizate sau tablouri fake-uri după pictori celebri. Bem cafea bio sau vin și bere produse în mici fabrici, sucuri de fructe nefiltrate, sustenabile toate. Urăsc acest cuvânt. Totul e sustenabil mai nou.
Pâine făcută în casă sau pâine de secară, condimente speciale, zahăr brut nerafinat, care e mai bun decât zahărul brun, dar mai puțin bun decât zahărul de mestecan. Făină de hrișcă, salată de rucola sau baby spanac.
Interesant este cum nu e suficient să cumperi ceva vechi, dar neapărat trebuie să cumperi un obiect care a aparținut unuia mai sărac decât ține.
Dăm sume mari de bani pe lucruri care de obicei sunt ieftine. Cafea, tăiței, tricouri, săpun, tărâțe, borș. Produse special create pentru bulă asta boho.
Acordăm purității hranei mai multă greutate spirituală decât celor 10 porunci. Transformăm profanul în sacru, cam pe dos decât a făcut Marx cândva. Tot ce mânuim se transformă în suflet. Suntem niște delicați noi.
În calitate de membri ai acestei elite sociale anxioase, recunoaștem cu înțelepciune paradoxurile descrise. Construim cu grijă o identitate care merge dincolo de simpla sumă a obiectelor sau experiențelor. Suntem exploratori ai sensului într-o lume complexă și mereu în schimbare.
De aceea, dragilor, în această călătorie printre paradoxuri, nu uităm să privim cu umor propriile noastre alegeri. Poate că suntem serpași de asfalt în această lume complexă, dar asta nu înseamnă că nu putem dansa pe ritmul propriu al contradicțiilor sociale. Așadar, să ne bucurăm de călătoria noastră, savurând fiecare paradox cu un zâmbet și o doză sănătoasă de umor, pentru că în final, viața este cea mai bună atunci când este savurată cu un strop de autenticitate și un zâmbet pe buze.
Romanian