Am avut o saptamana de nu mai mai vreau curand. Ziceam candva la un moment dat ca atunci cand se termina samponul, se termina si 
detergentul, si sapunul si tot. Ei, cam asa fuse si saptamana noastra care a debutat cu mare durere de cap de vreo 4 zile. Apoi, noul televizor a plecat la service pentru ca nu mai mergea, masina lui Alex a ajuns si ea in service-ul ei, telefonul lui a crapat la modul placa de baza, baterie etc, e inca in service de vreo 3 zile. Ca sa fie tacamul complet, a crapat si laptopul meu, mai exact s-a blocat partitia cu windows-ul, deci alt model de service, reinstalat, recuperat date, acum inca mai instalez chestii si sper sa imi recuperez mailurile.
La directia de taxe si impozite e coada imensa, ne-am dus boi si ne-am intors vaci. Mi-a venit o ceva la posta, dar coada era de vreo 50 de persoane. Am mai stat si luni la posta o ora si erau doar vreo 7 persoane. Nu vreau sa ma gandesc cat as fi stat daca ma asezam la coada de 50 de oameni. Oricum nu pricep de ce avem postas care aduce facturi, dar pentru anumite scrisori, alea de la stat, trebuie sa te duci la posta. Mi se pare pierdere de vreme, aglomeratie, innebuneste toata lumea, si se pierd multi bani cu drumurile scrisorilor, cand ar fi mai simplu sa sune postasul si sa intrebe unde poate aduce scrisoarea si cand esti acasa. In fine.
Peste toate astea, Alex a ridicat o cutie mare si a ramas intepenit e spate, destul de grav, povesti cu salvarea (apropo, m-a trimis pe mine sa cumpar pastilele de la farmacie), discopatie lombara, acum e bine, dupa ceva infiltratii, si-a revenit.
Dar peste toate, viata e frumoasa si merita traita si retraita. Suntem bine. Nu avem televizor, laptop, telefon, masina, dar avem prieteni in vizita, o crema de zahar ars bestiala in cuptor si flori pe masa. E bine!
