Rad si suport

[facebook_ilike]

Daca tot m-a intrebat toata lumea ce am patit, iaca 🙂

M-am dus sa fac o analiza si am ajuns sa fac o laparoscopie sa repar niste defectiuni prin interior. Ceva banal, nu ceva complicat, dar trebuia facut.

Recomand din inima si cu sufletul deschis Spitalul Filantropia si pe Dr. Varlas. De cand am intrat in acel spital si pana hat, tarziu dupa ce am iesit.

In primul rand mi-a placut ca toate asistentele, infirmierele, rezidentii, toti draguti. Nu mai zic de doctor care vorbeste calm, cald si asa ca pentru blonde ca mine. Si uite ca m-am internat vineri sa imi fac analizele pregatitoare: ecografie, ekg, analize de sange, prostii de internare. Discutii cu un medic anestezist, cu asistente, citit tot soiul de hartii despre ce presupune operatia si anestezia. Mi-au dat ciocolata dupa ce mi-au luat sange. Camera? Verde. Da, nu alba ca de spital, ci verde, cu paturi de lemn, cu noptiere de lemn, cu cearsafuri verzi din bumbac, de am dormit ca un pruncusor de moi ce erau.

Ma rog, nu am dormit vineri seara ca m-am intors acasa, aveam sambata de tinut o conferinta despre oua. Ciudata coincidenta, nu? : ))

Duminica seara am dormit. Luni la ora 7 dimineata trezirea si pregatirea de operatie. Pus halatel roz cu patratele. Din ala cu fundul gol, dar na, destul de larg sa nu se vada chiar tot. Dus in pre-operator. Iar discutii cu medicul anestezist. Dr. Soare, cred ca singurul doctor cu umor pe care l-am vazut vreodata. Mi-a zis ca sunt reptila ca am temperatura 35.5.

Iar o gramada de asistente, infirmiere, nu mai stiu ce voiau de la mine, ca ma tot intrebau, scriau, verificau, puneau branule. Chestii. Imi facusera o injectie si eram cam vesela.

Dus in sala de operatii si am crezut ca am intrat intr-o nava spatiala. Asa era de utilata si ciudata. As fi stat mai mult pe acolo sa vad toate cele, dar a venit iar doctorul Soare si cand m-a vazut ca plang mi-a zis ca il umplu de secretii. Auzi, cum spun unii la lacrimi! Hmmm. Si da, am plans pentru ca imi era frica.

Dar pana sa termin eu de plans m-a bufnit rasul cand l-am vazut pe acelasi dr. Soare ca isi pune caciulita din aia de dubioasa de operatie, desi e chel :  )) M-a mai si fraierit si mi-a zis sa trag putin oxigen pe nas ca sa imi treaca lacrimile, ma rog, el a zis secretii. Si am adormit bustean. Nu stiu nimic. Blank.

M-am semi-trezit cand niste doamne strigau la mine sa ma trezesc. Apoi somn. M-am dezmeticit la reanimare. Eram cablata toata. Si pe stanga si pe dreapta si in nas. Am vazut un ecran pe care scria 94.  Am aflat ca ala e pulsul. Si tensiunea – 8 cu 4. Parfum adica : )  Si mai erau multe chestii pe acolo. Nu m-am obosit sa fac literatura pe ecran. Oricum aveam o lista de medicamente cu niste prospecte de chiar ca am facut literatura pe ele.

In fine, dupa inca o noapte de stat acolo, si trezit din ora in ora pentru ca mi se umfla pe mana o chestie care imi lua tensiunea, a doua zi, m-au vizitat toti doctorii si asistentele. Draguti toti. De la primul pana la ultimul. Dintre toti, pe Dr. Varlas il iubesc eu cel mai mult si mi se pare wow ce a facut el acolo.

Si apoi, dupa ce a zis Dr. Varlas ca sunt bine si pot sa plec acasa, m-au decablat de la toate cele si m-au mutat in alta camera, tot verde si draguta si apoi am plecat acasa unde era casa plina. Sincer? Inca nu stiu sigur daca chiar trebuia sa plec din spital ca am uitat sa iau foaia de externare, dar ma rog. Asta o sa verific eu. Sper sa nu ma fi cautat vreun doctor pe acolo si sa nu ma fi gasit, Doamne fere! Sa tipe dupa mine ca am fugit din spital. Dar o tanti de acolo mi-a luat bagajele si a zis hai pa.

Acasa? Lume multa, toata lumea sa aiba grija de mine. Nici macar nu i-am vazut prea bine, dar m-am bucurat sa ii stiu aproape. Am adormit si am tot dormit. Si iar am dormit. Si apoi iar am dormit. Si dupa aia as fi avut chef de alergat. Dar nu m-a lasat husband, ca as fi plecat macar la un film ceva.

Ziua doi acasa a fost tare ciudata. Mi-am promis sa ma odihnesc. Nu mi-a iesit. Am vrut sa ma uit la un film, o comedie pe la tv. M-a luat durerea de umar. Plec din pat, vorbesc cu o prietena, iar ma doare umarul. Mai sa fie! Ca intr-un final sa ma prind ca ma doare umarul cand rad. Bai frate, cum sa nu rad? Dar asta e tragedie! Nu ma doare operatia, sunt ok cu totul, ma misc eu mai in reluare, dar sunt ok. Dar durerile astea de umar ma omoara. Culmea, acum ma bufneste si rasul cand vad ca ma doare. Si, evident, ma doare si mai tare.

Prin urmare, pentru toti doritorii care m-au intrebat – si sunt tare multi. Am primit o gramada de telefoane sms-uri, mesaje private si publice. M-am emotionat… ma iubeste lumea se pare : )

Deci..pentru toti doritorii de informatii: sunt ok. Super ok, pana rad. Dar..ma vede pe mine cineva sa nu rad? : ) Adica rad si suport.