Priveste-ma, te rog asa cum sunt

[facebook_ilike]

Priveste-ma, te rog asa cum sunt. Chiar daca mai mereu gresesc. Era cu iubeste-ma, dar nu mai conteaza. Le vezi peste tot, le intalniesti zilnic si habar nu ai despre ce este vorba. De cate ori nu ai spus despre o femeie de la salubrizare ca este tiganca? Te-ai gandit ce face ea dupa ce lasa matura si ajunge acasa? Gateste, zambeste sotului, mangaie copilul pe cap. Sau, te-ai gandit vreodata ca, poate, nu este tiganca? Dar este bronzata pentru ca matura pe strada. Stiu multe romance bronzate care nu au legatura cu romii.

Si mai stiu ca sunt multe femei rome care nu par a fi rome. In ultima vreme, dat fiind un oarecare context, am cunoscut cateva femei rome. Am aflat despre campania Priveste-ma asa cum sunt si am ramas foarte impresionata. M-au emotionat pana la lacrimi povestile lor. Nu inteleg de ce atata rautate printre oameni. Eu oricum nu am inteles niciodata oamenii rai. Imi dau seama ca toate greutatile prin care am trecut eu in viata sunt mici copii. Sunt fericita doar pentru canu sunt diferita. Fac parte din gramada, din rasa ariana, din toti ceilalti. Din pacate.
Am cunoscut trei femei. Elena Radu, Oana Rusu si Elena Dumitru. Prima este mediator scolar, cea de a doua actrita, iar cea de-a treia face haine cu influente romani. Sunt femei, sunt rome. Au cariere, familie, prieteni, ies cu fetele la cafea. Sunt la fel ca toate celelalte femei. Sunt la fel ca mine. La fel ca tine.

Am doua interviuri care cu siguranta te vor impresiona si pe tine.

Elena Radu. Profesor de limba si literatura romani la Scoala nr 136 din Bucuresti si mediator scolar, Elena Radu coordoneaza programul educational „A doua sansa” pentru adultii care au parasit scoala, proiectul „Scoala de dupa scoala” pentru cei din clasa intai care un si-au insusit suficient notiunile ce tin de scris, citit, socotit, precum si proiecte pentru educatia non formala si informala in parteneriat cu asociatii din Franta, Belgia, Regatul Tarilor de Jos, programe de mentorat, proiecte pentru parintii din scoala, pentru consilierii de orientare profesionala, dar si de estetica si design pentru gradina scolii, „totul pentru majestatea sa elevul”. Pentru activitatea sa, a fost premiata la Gala Femeilor Rome 2011. Considerat un model pozitiv pentru tinerele de etnie roma, Elena ne-a povestit despre ce a determinat-o sa se implice intr-atat in viata comunitatii sale.
Q: Elena, esti implicata in foarte multe proiecte ce tin de educatia copiilor si a adultilor din comunitate ta. Cum este aceasta comunitate?
A: Comunitatea roma pe care o deservesc prezinta un mixt de probleme sociale, economice, probleme ce tin de stima de sine, evaluarea valorilor, in toata lumea asta a schimbarilor permanente. Comunitatea are mari probleme in ceea ce priveste educatia formala, deoarece grijile de zi cu zi ii determina pe parinti sa uite de valorile pe care trebuie sa le transmita copiilor. De cele mai multe ori aleg, intre scoala si castigurile micute pentru a putea supravietui, alte practici pentru castigarea existentei. Iar de multe ori implica si copii, care aduc castiguri mai mari.
Q: Care crezi tu ca este situatia femeilor rome ?
A: Femeile sunt mai discriminate, in primul rand pentru ca sunt femei. In viziunea barbatilor sunt simple mame, un fel de pamant roditor. Femeia reprezinta cea care slujeste cu credinta sotul. Iar pe piata activa este foarte greu ca ea sa castige un loc de munca, mai ales daca isi pastreaza partea traditionala. Daca femeia are norocul sa poata juca, asa cum am facut eu, in ambele tabere, este mai usor. Cand spun ca pot juca in ambele tabere spun ca atunci cand sunt cetatean roman nu fac parte din nicio etnie, iar atunci cand fac parte din cealalta tabara, sunt cetatea roman de etnie roma.
Q: Ai folosit cuvantul “tabere“…
A: Eu asa vad lucrurile, deocamdata. Societatea romaneasca nu ne lasa sa purtam discutii de pe pozitii egale. Tot timpul vor exista tensiuni, prejudecati si va exista in permanenta aceasta competite de dobandire a unei pozitii sigure pentru un viitor mai bun. De la 17 ani, am fost intr-o continua lupta, atat cu parintii mei, cat si cu mine. Din cauza anturajelor am inceput sa folosesc cuvantul “tabara“. In momentul in care eram in anturajul constituit din prieteni neromi, acestia ma influentau pozitiv in sensul ca mi-am insusit cateva din valorile pe care ei si le-au insusit de la parintii lor : sa nu fiu numai o mama aducatoare de copii, sa fiu independenta, sa pot sa ma intretin, sa nu renunt la ceea ce ne place noua, femeilor, sa ma pot machia, imbraca, sa nu mai fiu ingradita de traditii. Cand mergeam in familie, in cealalta tabara, in mijlocul rudelor propiate, ele imi transmiteau principiile de baza : ne pregateau sa fim mame, ne invatau cum casa trebuie sa lumineze prin noi, ne spuneau sa ne rezumam la a fi doar sotii si mame. Atat. Insemna sa nu poti avea vise, sa nu fii independenta, sa nu te imbraci intr-un anumit fel, pentru ca asta insemna ca sotul tau trebuie sa banuiasca ceva.
Q: Care este pretul pe care il platesti ca femeie roma pentru un loc de munca respectabil, o pozitie buna in societate ?
A: Este foarte greu. Eu sunt pe picioarele mele de la 17 ani. Pentru asta a trebuit sa renunt la tot ce mi-a fost mai drag: la parintii si la fratii mei. La inceput, ei nu au fost de acord sa merg la facultate. Tatal meu nu mai putea face fata cheltuielilor, iar eu a trebuit sa imi asum din responsabilitati. Eram la liceu si munceam. Incet, incet, renuntam la visele mele. Greutatea ma facea sa nu mai vreau sa ma gandesc la viitor. Serviciul insemna a nu mai trai. Te rezumai la ore, minute, care treceau foarte greu si nu mai puteai simti bucuria tineretii, a copilariei. Mie mi-a fost furata.
„Eu m-am luptat cu viata incercand sa demonstrez ca totul are o solutie”
– Cand am intrat la facultate toata familia a inceput sa urle. Spuneau ca sunt batrana, ca nu aduc onoare familiei pentru ca m-am dus la facultate. Sa ai 19 ani si sa un te casatoresti ! Primul lucru “rau“ pe care l-am facut a fost sa ma tund. Mi-am schimbat look-ul si am venit la Bucuresti. Legatura cu parintii mei s-a rupt intr-un anumit fel. Tata nu mai avea incredere in mine si spunea ca o fata singura, roma traditionala, nu se poate descurca intr-un oras asa mare, decat daca face anumite compromisuri. Eu m-am luptat cu viata incercand sa le demonstrez lor ca totul are o solutie. Si, intr-adevar, am suferit foarte mult. Dar cand m-am casatorit si sotul meu a acceptat ca eu vreau sa fiu o femeie de succes. De fapt, eu nu m-am luptat cu nimeni, in viata, nici cu parintii, nici cu fratii, nici cu sotul, ci cu mine insumi, ca sa imi demonstrez ca pot.
„Romii care nu isi recunosc etnia se pierd pe ei insisi”
Q: Din cauza prejudecatilor din societatea romaneasca, sunt foarte multi romii care nu isi recunosc etnia, un o declara.
A: Sunt oameni care se pierd pe ei insisi. Isi pierd identitatea si traiesc intr-un univers pierdut – sa nu mai stii cine esti. In fata tuturor acestor prejudecati si acuze trebuie sa zambesti, sa arati ca nu iti pasa, dar in sufletul tau, tu acumulezi ura, ranchiuna. Aceste lupte interioare se rasfrang asupra psihicului si cedezi. Incepi sa ai intrebari: “Cine sunt ? De unde vin ?“ Si nu mai stii ce sa raspunzi. Este o lupta imensa sa te recastigi, sa te recunosti pe tine insuti. Societatea un isi da seama ce ne face, de fapt, cand ne spun ca “tiganii sunt negri, miros“ si altele. Nu isi dau seama ca ne ingradesc, ca ne arunca undeva departe.
Q: Si care este solutia?
A: Zambind si asumandu-ti. Spunand cu voce tare `Da, sunt rom!`. Eu nu merg la biserica, dar cred in Dumnezeu. Nu am citit Biblia verset cu verset. Dar merg pe premiza ca daca un om iti da o palma, trebuie sa intorci si celalalt obraz. Intotdeauna a fost mai bine, asa am reusit.
Q: Ce atitudine trebuie sa aiba femeile rome, atat in societate, cat si la locul de munca?
A: De invingatoare! Sa un cedeze niciodata. Arma noastra este intiuitia noastra. Nu trebuie sa ne lasam mai prejos. Putem fi noi, putem sa avem tenul femeilor de culoare. Important este sa sa fim frumoase in interior si sa avem mintea lucida!

Oana Rusu, actrita de etnie roma. Este din Iasi, dintr-o familie de ursari, mama e romanca, tatal tigan. Sunt o familie mare, iar in mahala, acolo unde traieste bunica ei tiganca, acolo unde a crescut, sunt multi tigani, si multa vreme a crezut ca sunt cu totii neamuri…asa de bine se cunosteau si se intelegeau oamenii. Bunica ii este o persoana importanta pentru copilarii, ea a botezat-o, ea a descantat-o si cu ea mergea la piata sa vanda cercei.
Q: Cum a fost scoala pentru tine?
A: Am facut liceul in Iasi, Liceul Emil Racovita, acolo au studiat toti fratii mei, apoi am plecat la Targu Mures si am absolvit Unuversitatea de Arte teatrale, sectiunea actorie. In liceu nu pot spune ca am avut foarte multi prieteni, dar asta tine de faptul ca eu sunt genul de persoana care isi alege un prieten, da’ bun. Apoi la facultate. Am plecat foarte hotarata sa intru prima si sa termin sefa de promotie. Am intrat a doua si am luat cea mai mare nota la examenul de licenta.
Q : Ai avut vreun mentori, vreun indrumator care sa te invete lucruri?
A : Mama a fost primul meu mentor…bunul simt si curatenia de la ea le-am invatat. Apoi cu tata am vorbit foarte multe lucruri despre viata, despre meseria de actor. M-am hotarat tarziu sa dau la teatru si atunci cand le-am spus parintilor tata a inceput sa planga… Nu am inteles de ce, apoi mi-a spus ca el si-a dorit sa devina actor…[e o poveste lunga…] M-au sprijinit pina la capat sa imi urmez visul. Cand am ajuns la facultate mentorul meu a fost profesorul meu de actorie, Ion Sasaran. Un om care a stiut sa vada in noi mai departe decat niste simpli studenti. Acum cel mai mare mentor ramane viata care te invata in fiecare zi cate ceva….
Q : Ai recunoscut totdeanuna faptul ca esti de etnie roma? Ti se pare greu / usor sa faci asta?
A : Da, am recunoscut intotdeauna ca sunt tiganca. Cand eram copil nu erau atat de puternice discriminarie intre oameni. Nu am avut niciodata probeme din punctul asta de vedere. Cand am crescut, la facultate mai exact, am inceput sa ma laud cu faptul ca sunt tiganca, asta imi dadea un ceva cu care ma mandream. „Ce faci tiganco?” chiar si acum imi place cand cineva imi spune asa…
Q: Ai avut vreodata parte de tratement negativ pentru ca esti femeie? Pentru ca esti de etnie roma?
A: Simplu nu. Cred ca asta tine de felul in care reusesti sa te impui in mediul din care faci parte. Daca ce din jurul tau simt ca te pot calca in picioare o vor face, cred ca pur si simplu nu am dat ocazia ca lucru asta se se intample.
Q: Ai familie, copii, esti maritata?
A: Sunt casatorita de 2 ani si am o fetita de 2 ani, Maria. I-am pus numele fetitei dupa bunica mea, cea care m-a botezat.
Q : de ce actrita ?
A : Cred ca asa a fost sa fie. Cand eram mica nu visam sa devin actrita, voiam sa ma fac cantareata…toate jocurile mele erau festivaluri de muzica in care eu participam ….cantam in leagan, in casa scarii, pe strada, oriunde…cantam. M-am hotarat sa ma fac actrita atunci cand am auzit pe un prirten ca vrea sa se faca actor…” Mmmm actorie…suna tentant, vreau si eu. ” Eram in casa a 10a. Apoi a aflat de la tata ca bunicul meu a fost manuitor de decor la primul teatru evreiesc din tara, ca el, tata, a crescut in teatrul ala, si ca iubea actorii si isi dorea sa devina actor…s-a emotionat ca unul din copiii lui a reusit sa ii implineasca visul.

Q : cum a fost experienta facultatii de teatru? Cum te-ai hotarat ca asta e ce vrei sa faci? Iti place ce faci?

A : Meseria asta nu poti sa o faci daca nu iti place. Nu ma vad facand altceva , desi as putea sa fac multe, am fost plecata un an din tara, ilegal, visam sa fac teatru dar pina sa cunosc oamenii de care aveam nevoie a trecut ceva timp ….trebuia sa traiesc din ceva in timpul asta asa ca mi-am cautat de munca…am stat cu o batrana care suferea de alzheimer, in faza finala….a fost o experienta puternica pentru mine. Cred ca unui actor experienta de viata bogata ii ajuta foarte mult in meserie.

Q : Ce visai sa te faci cand erai mica? Cum te vezi peste 5 ani, dar peste 15?

A : Cand am terminat facultatea imi doream sa ma specializez in actoria de musichall, imi placea sa cant si voiam sa folosesc atuul asta al meu si in teatru, acum am ajuns sa fiu angajata a Teatrului National de Opereta, sa joc rolul principal in mussichall-ul Cabaret, sa cant live cu o orchestra de 50 de oameni…Peste cinci ani imi doresc sa fiu la Cannes pe covorul rosu, nominalizata la categoria cea mai buna actrita…:)))) daca s-ar intampla asta mai repede nu m-as supara. Glumesc, intr-o oarecare masura….nu am facut film pina acum, ar fi o provocare mare pentru mine. `Peste 15 ani…fata mea va avea 17 ani. Sper sa ma gaseasca timpul pregatindu-i plecarea la o scoala undeva in strainatate.

Q : In ce fel de colectiv lucrezi, cum sunt colegii tai / ai intampinat ostilitati in randul colegilor ? aici sau in alte locuri de munca?

A : Lucrez la teatrul national de Opereta, e un colectiv foarte mare, sunt cei de la cor, orchestra, baletul si solistii si partea tehnica. Suntem multi, dar ma inteleg foarte bine cu toata lumea, insa a trebuit sa imi castig respectul si increderea, ca in orice colectiv , de altfel.
Q : Care crezi ca este cel mai mare atu al tau / care e cel mai mare defect?

Depinde. Cel mai mare atu/defect al meu a actrita sau om? Ca actrita… stiu sa cant foarte bine…nu stiu daca asta e ce mai mare dar e primul care imi vine in minte. Defect… Nu mai sunt atat de increzatoare ca atunci cand nu stiam nimic

Q : Daca ar fi posibil sa vorbesti cu toate femeile rome odata – ce le-ai spune din experienta ta?

A : Le-as spune sa fie mandre ca sunt tiganci! Si sa-si dea copii la scoala!

Elena Dumitru este din Bucuresti si a lucrat ca electronist intr-o fabrica timp de 13 ani. Apoi, odata cu inchiderea fabricilor, a trebuit sa se reprofileze. A urmat un curs de croitorie si de atunci a lucrat in fabrici de croitorie timp de 10 ani. S-a hotarat, insa, dupa 23 de ani de lucrat la patron, ca trebuie sa-si deschida o afacere proprie. Si asa a ajuns sa confectioneze haine moderne cu infuente tiganesti. Recent, a fost premiata de Agentia Impreuna la Gala Femeilor rome, sectiunea antreprenoriat. A colaborat cu o casa de moda din Paris pentru o colectie, si acum are un contract cu o firma romaneasca care ii vinde produsele. Nu face foarte multi bani, dar e fericita ca face ceea ce ii place. Elena este casatorita si are trei copii, care au terminat facultati si mastere. A stiut tot timpul ca educatia este cheia succesului. Este mandra ca este de etnie roma si incearca sa reprezinte un model pentru alte femei care nu isi recunosc apartenenta la etnie.