Ce fericită sunt că am divorțat!

Surprinzător, nu?

Dar ăsta este adevărul. M-am prins cine sunt abia după ce am divorțat. A trebuit să trec printr-o căsnicie ca să aflu că sunt mișto. Viața mea acum se împarte în cine eram înainte și după căsnicie.

Până să mă mărit, eram așa, cumva picată din lună. Focusată pe job, pe relații despre care speram să se finalizeze cu o căsătorie. Sub presiunea socială că trebuie să mă mărit, că trebuie să fac copii și d’astea.

Acum mă gândesc că m-am măritat la 34 de ani și auzeam în jur înainte: da’ tu când te măriți? Și la 34 de ani, chiar mai puteam să stau niște ani.

Și iaca na, m-am măritat. Nici nu mai contează cum a fost căsnicia mea, dar ce știu sigur este că mi-am distrus feminitatea. Ceea ce fac multe femei după ce se căsătoresc. Cândva, mult înainte să mă căsătoresc, am scris un articol numit De ce devin femeile neveste?. A avut mult succes atunci articolul scris pe Garbo, chiar le-am blocat serverul cu el. Și acum se vorbește în acea redactie cum am blocat eu serverul cu un articol.

 

Întrebarea este încă actuală: de ce devin femeile neveste? Încă nu m-am prins de ce vor să devină neveste, când le e mult mai bine fără să fie neveste.

Și ajungem la motivul pentru care am devenit nevastă și nu mi-a plăcut să fiu măritată.

Ca disclaimer pot spune că sunt femei care sunt construite pentru asta, își doresc asta și mă bucur pentru ele. Dar căsnicia nu e pentru toată lumea.

 

Ok, am devenit nevastă pe motiv de presiune socială. Am fost crescută, la fel ca majoritatea femeilor, că o femeie trebuie să fie căsătorită, să facă copii, etc. Și nu este vorba doar de ceea ce mi s-a spus în familie, că mama nu mi-a pus cuțitul la tâmplă să mă mărit. Ci de ceea ce spuneau și oamenii de lângă mine. Prieteni sau nu. În ziare și pe la televizor.

Am fost. Na. După divorț cineva mi-a zis: mai bun statutul de femeie divorțată, decât cel de fată bătrână. Pe buneeee???? Care-i diferența?

 

În fine. Măritată. Ok. Totul minunat, dar focusul meu de data asta era pe job, pe hai să facem bani, ce gătesc azi și ce culoare au perdelele, unde ne petrecem concediile și o grămadă de chestii care se fac prin căsnicii. Când ajungeam la chestii pentru mine personal sau pentru el sau pentru noi, ca relație, ajungeam și la: lasă, că avem timp, facem mâine. Și mâine ăla a dus la stricarea relației și implicit la divorț.

 

La fel a fost și cu copilul. Tatăl lui nu se ocupa prea mult de el. Și nu pentru că nu voia, dar mereu job, muncă multă, oboseală, lasă că mă ocup mâine și mâine nu mai venea. Așa cum fac majoritatea taților de altfel. Și apoi se trezesc că are copilul 18 ani și nu îl cunosc.

 

Prin urmare divorțul a adus un tată implicat copilului nostru. Faptul că ia copilul la 2 săptămâni și în vacanțe, e ceva minunat ce am obținut pentru Sebastian. Copilul meu are acum un tată implicat. Cu care petrece timp de calitate sau de calitate mai slabă, dar nici nu conteaza. Îi place asta. Dacă rămâneam căsătorită, cu siguranță ei doi nu ar fi petrecut atâta timp împreună.

 

Apoi eu. Am un weekend la două săptămâni în care sunt doar eu cu mine.

Aș fi avut eu, căsătorită fiind, 6 zile pe lună libere de orice și oricine?

Nici în cel mai frumos vis. La început nu știam ce să fac în cele 6 zile, acum nu îmi ajung. Sunt eu cu mine, fericită și liberă. Am aflat cine sunt și ce îmi doresc de la viață. E bine.

Până și partea sexuală ajunge rutină în timpul căsniciei. Ori zici mereu lasă că facem mâine, azi sunt obosită. Ori ai de frecat gresia și de gătit ceva. Ori o faci așa că trebuie să îți satisfaci nevoia fiziologică atunci când te bagi în pat la culcare. Sau cu variațiile de rigoare. Mai bine, mai rău, mai des, mai rar, mai stai că e copilul răcit sau doarme cu mami, sau pe furiș că avem copii prin casă.

După divorț nu mai ai chef să te întorci la ciorbă și ești fericită când ai o relație de tipul: ok, ne iubim, dar fiecare de la el de acasă. Și da, sexul se schimbă, dorința, plăcerea, implicarea. Nu mai faci de obligație sau de nevoie fiziologică. Make love, not have sex. Sau invers, dar nici nu mai contează. E mai bine clar.

 

Așa că am două mari câștiguri post-divorț:

• Copilul meu are un tată implicat
• Eu mă am pe mine ( implicit copilul meu are o mamă fericită)