Într-o zi m-a întrebat copilul de ce atunci când face o prostie uneori îl cert, alteori nu. M-a pus pe gânduri. I-am spus că atunci când face ceva greșit intenționat, mă supăr pe el, iar atunci când face o prostie din greșeala nu îl cert, doar îi explic să fie mai atent sau unde a greșit. Bine, a avut o tentativă de a spune la orice prostioară că e din greșeală, mami! Nu i-a mers!
Acum câteva zile a stat acasa o zi întreagă să monitorizez ceva la sănătatea lui (nu avea nimic, dar am vrut să mă asigur) și a udat florile din curte cu un bax întreg de apă plată, a pus în smoothie alături de mandarine și portocale un tub de pastă de dinți și apoi mânca ceva și stătea cu gura deschisă iar pisica mânca din gura lui. La ultima am crezut că moooooorrrr.
Nu vreau să cresc un copil cu traume
Pentru niciuna dintre astea nu l-am certat. Mi-a venit să râd, deși îmi venea să mă iau cu mâinile de cap. Mi s-a spus că sunt foarte răbdătoare atunci când face multe prostioare. Poate da, poate nu. Mai explodez și eu, dar când îi văd mutrița confuză, mă calmez. Mi s-a mai spus să îl cert. Sincer, nu îmi doresc să cert copilul. Nu vreau să trăiască într-o casă unde cearta să i se pară normalitate. Îmi doresc să trăiască într-o casă unde există înțelegere și armonie.
Da, îi explic de fiecare dată că eu îl iubesc și când face prostii, dar că sunt foarte supărată că … a udat florile cu apă plată sau că a distrus un tub de pastă de dinți. Îi explic că eu muncesc ca să cumpăr chestiile alea și ele costă bani. Au fost și situații când i-am luat banii ca să plătesc ceva. Sau atunci când a spart în mod intenționat un televizor, l-am pus să strângă bani de televizor. A spus poezii, a ajutat vecinii cu diverse chestii mici și acestia i-au dat câte 1 leu, 2,3. A strâns la colindat și a stat fără televizor o lună (era singurul televizor din casă). Iar la final când am cumpărat televizor nou, am luat și banii lui.
Știe că nu îmi place să distrugă lucruri, dar îi place să facă tot soiul de combinații, să testeze, să vadă ce se întâmplă. Da, este un copil curios. De multe ori mă întreabă, alteori nu și atunci iese cu supărări. Ale mele. El îmi spune că tati îl lasă să facă orice ( tati stă în altă casă, noi fiind divorțați), mie evident, îmi era greu să îi explic ce e corect și atunci i-am spus că dacă tot are două case, are și două reguli diferite. Să facă cu tati ce îl lasă tati și cu mine să respecte regulile mele. Evident că impinge limitele și vrea să facă la fel și cu mine. Îi și iese uneori și atunci apar discuțiile.
Iar atunci când sparge un pahar din greșeală, nu îl cert. Îi zic chiar bucuroasă: uhuu, s-a spart ghinionul! Dar îmi pare rău, că era un pahar drăguț! Îmi plăcea mult.
Are și apucături dubioase și țipă. Când țipă îi spun că eu nu aud ce zice și să spună mai încet. I-am explicat chiar și tehnic cum vine asta și că dacă vrea ca un om să îl audă și să înțeleagă ce spune el, să vorbească încet pentru că astfel omul se va concentra să îl audă și va întelege mai bine și ce zice.
Borcanul care merge în Ciobania
Avem în casă un borcan de lucruri rele. De câte ori face o prostie punem acolo o pastă, cînd face ceva bun, scoatem o pastă. I-am spus că atunci când se va umple borcanul, va merge cu tot cu borcan în Ciobania să muncească și să își câștige singur banii. Iar în Ciobania nu există internet și nici nu va câștiga prea mulți bani pentru că nu are studii. Da, trebuie să renunțe la școală ca să meargă în Ciobania. Așa că se forțeaza să facă și lucruri bune ca să scoatem paste din borcan.
Nu sunt cea mai buna mamă din lume. Departe de asta. Am și eu momentele mele. Uneori îi spun să mă lase în pace să lucrez, alteori stau pe telefon și nu-s atentă la el ( destul de puțin asta, dar se întâmplă), alteori mă enervează și îl cert, foarte rar, dar fac și asta. Și da, îl cert cu voce joasa și cobor la nivelul lui. De cele mai ulte ori îi fac morala, așa că mi-a zis: nu mai bine vrei să mă bați? Că ce spui tu acolo doare mai tare. Ups! Mea culpa : )))
Dar per total încerc să nu vadă certuri în casă iar casa noastră să fie oaza lui de liniște și armonie. Iar eu sunt fericită și recunoscatoare că pot să îmi cresc copilul frumos.
Ce frumos este sa observati copiii cum isi traiesc viata si sa fiti langa ei in momentele lor speciale. Interactiunea cu copiii este atat de esentiala pentru o educatie moderna, iar aceasta intrebare a fost o adevarata incurajare pentru parintii care se straduiesc sa aiba grija de copiii lor. Asa cum spunea un vechi proverb chinezesc: „Educatia cauta o alta cale decat cea a ordinelor si pedepselor”. Felicitari pentru modalitatea ta sa ii invete pe copiii tai dragostea fata de viata si compasiunea!