Azi am cunoscut un om. Olarul. Daniel Les pe numele lui. Si chiar cred ca am cunoscut un om. Specie pe cale de disparitie de altfel. De multa vreme tot zic sa ajung si era doar la doi pasi, in Baia Sprie. Azi am ajuns. . Impreuna cu Cornelia si copilul din dotare am bantuit un pic pe stradute, dealuri si zapada si am ajuns la o casa. In curte cernea zapada, in casa, oameni la masa. Ne-a intampinat sotia. Draguta, ne-a oferit un ceai pana a venit olarul. Am povestit un pic despre zona, despre Maramures, despre Rohia si Rohita, unde ma voi duce maine.
Apoi a venit si Daniel Les. Un om cum spuneam. Il mai vazusem si la concertul minune la care am fost acum cateva zile, dar mai de la departare asa.
Am intrat in atelier si am vazut minunile. Am vazut roata, am vazut oalele, am vazut micile statuete si marile statuete. Eu de cativa ani ma tot joc cu lut si olaresc, ziceam eu. Acum imi dau seama ca sunt muuult departe de asta. Si vreau sa invat, mi-a promis ca ma invata. O sa mai vin peste ceva timp si o sa il bat la cap cu intrebari.
As fi stat acolo o saptamana si m-as uita la toate cele. La fiecare in parte. Apoi as mai sta o saptamana sa pun intrebari. Si abia apoi as considera ca am inceput sa invat ce este ala lut. Cat despre olarit… nu stiu, sper ca vreodata sa invat si eu.
Si abia astept sa mai merg pe acolo sa il intreb multe multe.
Iar pensiunea… mi-a placut foarte mult. Oameni primitori, decorata traditional, cu sotia zambind din usa, organizeaza tabere de creatie, dar si petreceri de tot felul. Trebuie neaparat sa ajung acolo, desi e la 10 km de mama, dar tot as vrea sa ma cazez acolo. Numai pentru faptul ca pot lua cina la lumina lampaselor si pot asculta povesti la focul din curte.
Si mai ales… lutul… as vrea sa pot face si eu. Trebuie neaparat sa mai merg acolo si sa invat mai mult
Din lut cu dragoste, asta am simtit la Casa Olarului.
La final, ne-am luat ramas bun cu ganduri de revedere, ne-am imbratisat si mi-a facut cadou o sticla de lut. Am plecat de cateva ore de acolo si eu tot ma uit la sticla aia. Care este minunata. Si vreau sa inteleg cum este facuta. Abia astept sa ma intorc acasa si sa ma mai joc un pic cu lut si sa incerc sa fac si eu o sticla din asta.
Eu cred ca domnul e macar Jesus (parca el facea din lut oameni vii) sau v’un rock star ceva…esti tu sigura ca e doar un olar? 🙂
P.S.Pensiunea mi se pare de un bun gust suspect in ziua de azi (exceptand termopanele) si are cateva colturi numai bune de fundal foto. Despre rock-star numai de bine, c-am vazut acum si ce face…mai rar domnule ceramist ca el deghizat in hangiu. Oricum este inedit. Toata stima!
M-ai facut curioasa si ai scris foarte frumos despre Olar si pensiunea lui…clar te-a impresionat! Mi-ar placea sa vad si eu „operele” olarului.
pai ia fa-mi o vizita sa iti arat 🙂 si da, chiar m-a impresionat… stii ca eu sunt usor impresionabila :))))
Doamne, Maramuresul!
Interesant