În ultimii trei ani am pierdut tare mult timp explicând oamenilor că EU știu mai bine ce îmi doresc de la viața mea și că nu este cazul să mi se spună mereu “ar trebui să faci asta și asta”. Culmea, toți cei care mi-au zis asta sunt oameni foarte apropiați mie, așa că e destul de delicată povestea.
Mi se pare tare aiurea să spui cuiva “ar trebui să”. Nu înțeleg cum alți oameni știu ei mai bine decât mine ce ar trebui să fac eu.
Am primit tot soiul de sugestii, de la cum să îmi fac mobila prin casa și cum să o decorez, la cum să cresc sau să nu cresc pisici sau cum să îmi educ copilul, pâna la ce joburi să accept și ce meserie ar trebui să am sau ce să fac cu banii proprii.
Iar eu am fost nevoită să explic fiecăruia într-un mod de preferat frumos, deși mă enerva și irita groaznic, că nu vreau nimic roșu sau albastru în casa MEA, că nu mă interesează lumina rece în bucătărie, că am cumpărat o casă la preț de apartament deci nu e ok să îmi spui “mai bine îți luai un apartament la bloc decât o casă”. Că eu locuiesc în acea casa, deci o decorez pentru mine, nu pentru altcineva. Și, mai ales, o decorez cum vreau eu, nu cum vor altii, dacă tot locuiesc în ea eu cu copilul.
La fel cum a trebuit să explic că nu, nu mă mai împac cu fostul soț (pentru copil sau pentru alt motiv) și nu îmi doresc să mă mai mărit sau să fac copii. Și că oricum asta e treaba mea, nu a altcuiva.
Sau să explic că nu, nu îmi doresc un job de secretară sau unul în care să plec de acasă serile, sau să mă duc la birou 8.00-17.00 pentru că știu exact ce calități am și ce profesie și pot să mi-o exercit, la fel cum eu am decis că nu vreau un job cu program pentru că am un copil de educat. Și tot eu am decis că nu muncesc dupa ora 17.00 pentru că alea sunt ore pe care le dedic copilului, chiar dacă sunt multe femei care muncesc și cresc singure copii. Nu e cazul să îmi spună cineva “ar trebui să lucrezi și seara pentru că Sebi trebuie să învețe să stea și singur”. Da, o să stea singur atunci când își dorește asta, deocamdata seara stă cu mine și pictăm, desenăm, gătim etc. Nu pictează, desenează, ci pictăm, desenăm.
Și da, nici în weekend nu vreau să lucrez pentru că un weekend e dedicat copilului, urmatorul îmi e dedicat mie. Cum îți permiți să ai 2 weeked-uri dedicate ție pe lună??? Vaaaaiii, eu aș munci în weekend-urile alea. Uite că AȘA am decis EU pentru mine. Nu vreau să decidă alții pentru mine. Uite na, sunt rebelă, tupeistă și îmi asum asta : )))
Pe lângă “ar trebui să” mai primesc și întrebări de genul: “ce ai de gând să faci? Din ce trăiești? Care îți sunt planurile?”. Alte întrebări stupide din categoria aia “ar trebui să te căsătorești sau ar trebui să faci copii”. Că și din astea mi-am auzit mii.
De la când ai de gând să te căsătorești, apoi când faci copii. După ce am adoptat îmi ziceau toți: “aa, acum că ai adoptat, sigur rămâi gravidă”. Iar eu ziceam Doamne ferește în gând. Ah, ai divorțat? Vaaai, săraca de tine, dar cum o să îți crești copilul? Hei, stop. Am divorțat, nu mi-a fost amputat nimic. Sunt femeie divorțată, nu mamă singură. Copilul are un tata și se ocupă de el.
Aaa, acum trebuie să îți găsești pe altul. No pe bune, da’ de ce? Abia mi-am câștigat libertatea și să mă întorc la ciorbă? Nu, mulțumesc. Eu am devenit fericită abia dupa divorț. De ce aș strica asta?
În concluzie, de ce îi grije pe alții de mine? Da, e ok, pot înțelege că îmi doresc binele și că vor să fiu fericită. Dar oamenii nu pot să înțeleagă că ceea ce îi face pe ei fericiți, nu mă poate face neaparat și pe mine? Că fiecare are standardul lui de fericire, de dorințe, de aspirații? Că fiecare știe mai bine ce are de facut in viață?
Eu îl învăț inclusiv pe Sebi să facă ce își dorește. Nu îi spun niciodată “ar trebui să îți faci temele”, îi spun “să nu uiți să îți faci temele dacă nu vrei să primești buline roșii”. E alegerea lui dacă primește sau nu bulina roșie.
Așa și eu…. E decizia mea dacă în viața mea am bulină roșie sau verde. Iar prietenii și apropiații mei ar putea să îmi respecte dorințele dacă mă iubesc. Așa cum și eu le respect pe ale lor. Nici eu nu sunt, poate de acord, cu multe lucruri pe care ei le fac, și consider că eu aș fi făcut altfel. Dar nu le spun fa așa cum îți zic eu că e mai bine. E alegerea fiecăruia să facă ceva bine sau greșit. Așa căpătăm experiență, înțelepciune și o viață așa cum ne-o dorim.
Am o bună prietenă care mi-a spus cam la vreo 2 ani de la divort că a avut emoții cu mine referitor la cum mă voi descurca și că ea nu ar fi putut trai așa în nesiguranță. Și mi-a spus asta la 2 ani după divort când deja eu trecusem peste și eram stabilă. Asta e prietenie adevărată. Nu pui presiune pe om când îl vezi căzut, nu îi mai amintești și tu ceea ce el deja știe. Îl ajuti cum știi, cum poti, dar nu îl bați la cap.
Pentru că na, viața e suma a ceea ce facem noi, fiecare în parte. Nu a ceea ce zic alții să facem.
Mi-a trebuit jumate de viață ca să mă prind că eu fac ce am chef să fac și că nu contează ce zic ceilalți că “ar trebui să fac” .
Doar zic 😊