30 martie pentru noi

[facebook_ilike]

Noi sarbatorim de 3 ori pe an. O data pe 6 martie cand ne-am cunoscut. Apoi pe 30 martie cand ne-am casatorit la primarie si inca o data pe 16 iulie cand am facut cununia religioasa. Si ne place sa tot sarbatorim. Sunt zilele noastre si le sarbatorim cu drag.

Desi sunt convinsa ca toata lumea stie povestea noastra de iubire, tot mi-e drag sa o mai spun o data. Si o voi spune pana la batranete. Pentru ca este o poveste frumoasa.

Pe 6 martie am decis ca suntem un cuplu, ca vrem sa cautam solutii impreuna. Stiam ca vom intampina greutati in viata si ni le-am asumat cu gandul ca pentru orice vom gasi solutii. Dupa cam doua saptamani Alex tot imi batea apropouri si imi spunea ca el se vede stand in living cu copiii si eu sa le fac prajituri. Cred ca mi-a tot spus asta din prima zi daca stau sa ma gandesc bine. El stia oricum ce vrea de la mine, de dinainte de 6 martie.

Intr-o noapte m-a intrebat daca vreau sa ne casatorim si am zis da. Nu cred ca am gandit prea mult. Imi placea atat de mult ce mi se intampla ca nu avea rost sa ma intreb. Am vrut sa facem o cununie civila simpla, fara invitati, fara ca parintii sa stie. Desi am vrut doar martorii prezenti, tot ne-am trezit cu vreo 20 de prieteni acolo. Si a fost tare frumos.

Frumos a fost si dupa cand a trebuit sa ne anuntam parintii. Stiu ca eram in curte la Picadilly unde dadusem o masa pentru prietenii prezenti si am sunat-o pe mama. Era la birou. I-am spus sa stea pe scaun si i-am amintit reclama cu “O sa avem un nepotel” . Mi-a zis: “Haha, ce amuzanta reclama, mereu rad cand o vad”. Apoi i-am zis. Nu m-a crezut, i-a confirmat fratele meu si mi-a zis:”Da, imi place reclama, dar nu ma asteptam sa mi se intample mie”.

A fost asa draguta! Cred ca a plans o gramada si oricum vreo saptamana doua a tot fost socata.

Apoi a urmat tatal lui Alex. Ne-am dus la el cu certificatul de casatorie si cateva fotografii de pe telefoane. Nu ii venea sa creada. Ma stia, ma mai vazuse o data. A inceput si el sa planga. Mama lui Alex a fost anuntata telefonic pentru ca nu era in Bucuresti. Nu ne-a crezut mult timp, pana cand nu a vazut pozele si certificatul. Dar toti au fost bucurosi.

Si inca sunt. Iar noi si mai si.