Prima amintire din copilarie

[facebook_ilike]

Am gasit o poza cu mine cand eram mica. De fapt.. patru. Nu am vrut sa stau dreapta ca sa ma pozeze tata. Indaratnica de mica 🙂 Eram intr-o curte si aveam vreo 2,3 ani. Nu imi amintesc cand am facut fotografia, eram mult prea mica. Si acum ma gandesc … care e prima amintire a unui om?

Imi amintesc cand am facut o fotografie pe capota unei masini. Asta cred eu ca este prima mea amintire. Asa vag. Apoi imi mai amintesc cum eram acasa la matusa mea si, in camera cea mai din fund, in spatele usii, mi-am tuns bretonul cu forfecuta de unghii. Din radacina. Vai, cat de suparata a fost mama. “fata mea, cu buclele ei, uf, incepe maine scoala”. Da, era inainte de prima zi de scoala. Prin urmare prima mea zi de scoala si fotografia aia clasica din prima zi de scoala e cu bretonul taiat din radacina.
Inca mai am apucaturi din astea cu bretonul si forfecuta de bucatarie, spre disperarea lui Leo, hairstilistul meu. Apropo, am comis-o iar saptamana trecuta, dar nu din radacina… 🙂

Alte amintiri… imi mai amintesc cum il plimbam cu bicicleta pe fratele meu. Cu bicicleta Pegas, il tineam pe coarne unde ii puneam o perna. Si faceam apoi un soi de off road cu el prin oras. Si in paralel invatam la fizica. Il invatam teoria relativitatii. Eram mai mare deja. Aveam 10 ani. Si muschii si oasele la anatomie tot pe el le-am invatat. Mi-era scheletul, material de studiu.

Mai stiu, hm… asta era de dinainte sa se nasca fratele meu… cand a venit tata acasa cu un balon imens si ne-am jucat pe strada, toti copiii, un soi de volei cu acel balon imens. Mi-a ramas in cap balonul. Era imens. Si toti copiii erau foarte incantati de el.

Eram un copil cret si ciufulit tot timpul. Spre disperarea bunicii mele care ma alerga cu pieptanul. Radeam tot timpul si nu aveam stare deloc. O intrebam mereu pe mama: “eu acum ce fac?”. raspunsul ei era invariabil acelasi mereu: “Ia-te cu mainile de fund si sari in sus”. Ce copil agitat eram! Nu ca acum as avea mai putin energie. Mda, au dreptate psihologii… totul se trage din copilarie 🙂

7 Comments
  1. :)))) si eu mi-am tuns bretonul aiurea :)))). Ma intreb ce femeie nu are aplecarile astea spre schimbarile de look (mai mult sau mai putin radicale), inca din primii ani ai vietii. Trebuia sa postezi si poza cu prima zi de scoala. :)))

  2. @ elena – da, mai asa se pare…si tu te tineai cu mainile de fund si sareai in sus?
    @ catalin – da, faine pozele.. dar daca omu e stramb , cre’ca niciun photoshop nu mai poate sa-l repare :)))
    @ mada – nu o gasesc pe poza din prima zi de scoala… dar o sa o mai caut 😉

Leave a Reply