Familia noastra de 3

Da, de 3000 de puncte. Din septembrie suntem parinti. Cu acte in regula abia din ianuarie. Puiul nostru mic are 2 ani si jumatate, cand l-am cunoscut avea 2 ani fara 2 saptamani. A venit la noi pe 12 septembrie, acum putin mai mult de 4 luni adica. Iar in astea 4 luni ne-am schimbat enorm. De la faptul ca eu am slabit 11 kg, iar Alex vreo 7 si pana la faptul ca totul se invarte in jurul programului lui. Daca anul trecut pe vremea asta problemele noastre se rezumau la „unde sa mergem anul asta in vacanta?”, acum problema principala este cum se va adapta la cresa si cand ii iese certificatul de nastere ca sa programam o vacanta intr-un loc kids friendly.

Nu este usor, nici nu ne asteptam la asta, dar nici nu este asa de greu cum parea. Da, prima luna a fost extrem de grea. Dupa ce l-am vizitat de cateva ori in decurs de 2 luni inainte de a-l lua acasa, cand l-am luat a plans pe drum in masina si ne gandeam cu groaza cum sa il obisnuim in masina pentru ca in Bucuresti fara masina nu se poate. Si da, am reglat si asta. Punem povesti pe tableta, cantam, ascultam muzica. Nu mai am Magic FM pe radioul din masina, acum am Itsy Bitsy.

A doua zi dupa ce a ajuns la noi parca aici s-a nascut. Nu a avut nicio problema cu adaptarea. S-a adaptat mai repede decat noi, as putea spune. In primele 2 luni se trezea din 2 in 2 ore noapte si am descoperit ca pot supravietui 2 luni fara somn. Intr-o dimineata era sa imi pun cafeaua in biberon, de somn ce imi era.

Acum nu se mai trezeste noaptea, e fericit in patutul lui. Daca la inceput nu voia sa doarma in patut, ci doar pe picioare, acum cere singur in patut. Ba chiar mergem la culcare de parca am pleca in excursie: cu 2 biberoane, apa, ursul panda, elanul, piticul, un camion, doua si ce mai gasim. Aseara am dormit cu o scandura in pat si cu ciocan, cleste, o surubelnita si un cui. Da, viata noastra e alta. Dar e atat de frumos!

Noi oricum radeam tot timpul, dupa cum ne stie toata lumea, dar de cand a aparut Seb la noi in viata, se rade de mii de ori mai mult. Radem dimineata cand il vedem in patut cum doarme in pozitie de Spiderman, radem si cand se trezeste razand sau cand pune Alex vreo frana si el zice: mai, tati, mai! Radem cand il vedem cum scoate toti pantofii din dulap sau tot ce gaseste prin sertare.

Ne-am amuzat cand i-am luat ochelari si arata ca Dexter, ne chinuim sa poarte acei ochelari si ocluzoarele pentru corectarea strabismului. Ne place sa ne jucam cu nisip kinetic sau cu plastilina. I-am cumparat o gramada de jucarii, dar el tot cu cuiul favorit se joaca. Care cui trebuie sa fie neaparat holtsurub, nu cui simplu : )

De Revelion am stat acasa si am petrecut in 3 cel mai frumos revelion al nostru. Am dansat si am ras, am facut poze si ne-am uitat pe geam la artificii. A rezistat cu stoicism pana la 12.30. Face nazbatii in fiecare zi si ne place. Ne-am dorit un copil care sa nu fie cuminte. Recunosc, pe vremea aia nu stiam ce presupune asta. Am aflat cum. Si nu stiu cine, Directia de Protectia Copilului, Dumnezeu, soarta sau sufletul nostru bun ne-a dat un copil asa cum ne-am dorit: baiat, mic, neastamparat, frumos, destept si stangaci. Da, mereu mi-am dorit un copil stangaci, nu stiu de ce, sunt eu nebuna : ))) Dar m-a amuzat termibil sa vad asta.

Iar peste toate astea, Alex este un tata minunat. Nu ma asteptam sa aiba atata rabdare, sa se joace asa de mult cu el, sa fie atat de calm si sa rada asa mult cu un copil. De fiecare data cand sunt in panica, el este cel care ma salveaza si stie ce sa ii faca sa nu planga, sa nu tipe. Pentru ca da, a  venit la noi la 2 ani, in pline tantrumuri. A trebuit sa inventam colt de linistire, sa ii explicam ca nu il musca niciun catel, ca nu e o sa tipe si sa i se dea totul exact in secunda in care vrea. Si da, Alex i-a luat chitara de pe thomann, cum altfel? : ))))

Ar fi multe de spus despre copilul nostru minunat, dar ma opresc aici ca deja am scris prea mult : )

Va multumim pentru ca si stiu ca ne veti felicita. Nu vreau sa aud „vai ce fapta minunata ati facut” pentru ca nu am facut nimic special, era copilul nostru si l-am luat acasa.

Laura, Alex & Sebastian

2 Comments
  1. Cat de frumos ai spus totul despre “voi trei”! Sunteti parinti minunati, iar copilul vostru este un norocos ca va are. Sa va dea Bunul Dumnezeu intelepciune, curaj, rabdare, ca vad ca de dragoste nu duce lipsa Seb. Va urez multe bucurii! Sa treceti cat mai usor peste “asperitatile” vietii si sa va bucurati de ceea ce aveti!
    Va imbratisez cu mare drag!
    Livia

  2. Ce frumos ! M-a impresionat asta: “Daca la început nu voia sa doarma în patut, ci doar pe picioare, acum cere singur în patut.” Am si eu copii si DA, îti dau dreptate: “Nu este usor, … dar nici nu este asa de greu …”. Un copil aduce griji, dar si multa bucurie !

Leave a Reply