Archive for the Category ◊ Ganduri ◊

26 Dec 2016 Ipocrizia bradului de Craciun
 |  Category: Ganduri  | Tags: , ,  | Leave a Comment

Da, stiu, nu am mai scris de ceva vreme si mi-am propus ca in 2017 sa scriu macar o postare pe saptamana. Sper sa imi iasa.

Pana una alta, fuse Craciunul si ma gandeam asa… la ipocrizii. Mai intai bradul. Ca nu lua brad adevarat, ca mai bine de plastic, altii ca nu lua de plastic, ia adevarat. Toti brazii pe care i-am vazut in pozele de pe facebook erau adevarati. Iar eu sunt de parere ca da, e mai ok sa iei adevarat oricat de mult mi-as iubi planeta. Dar trebuie sa stii si ce brad sa iei. Eu l-am luat de la Dedeman, dupa ce i-am citit eticheta si am vazut ca a crescut intr-o pepiniera din Salaj. Nu m-a interesat sa iau de la piata, nu de la comercianti ambulanti, nu fara sa le vad eticheta. Am vrut sa ajut o firma sa se dezvolte. Nu am vrut de plastic pentru ca bradul de plastic e si urat si nu protejeaza deloc natura. Inseamna procesare, inseamna energie consumata, plastic, resurse, nu sunt biodegradabili.

Brazii artificiali care se gasesc de cumparat la noi sunt facuti, in general, din PVC (policlorura de vinil), un 1017266_708435869175782_2116512581_nmaterial plastic obtinut din petrol; fabricarea lor implica un mare consum de energie si dispersarea in mediu a unor substante poluante toxice.

Desi producatorii si comerciantii incearca sa ne bage in cap ideea ca, daca ti-ai luat un astfel de brad, o sa-l ai toata viata si eventual o sa-l si lasi mostenire urmasilor, cercetarile arata ca, de fapt, acesti brazi ajung si ei la gunoi dupa cativa ani de utilizare cand se umplu de praf.

Brazii artificiali nu sunt biodegradabili (spre deosebire de cei naturali) si nici nu sunt reciclati sistematic

Plasticul din care sunt facuti imbatraneste si se degradeaza, raspandind fragmente minuscule de PVC prin casa.

Cei mai multi astfel de brazi sunt produsi in China. Brazii artificiali din China contin foarte adesea plumb, folosit pentru stabilizarea PVC-ului, dar care, in unele cazuri (rare, dar nefericite) poate constitui un pericol real pentru locuitorii casei, mai ales pentru copii.

1512564_708436082509094_98820801_nPe de alta parte brazii naturali reprezinta o resursa naturala regenerabila. Cata vreme creste, un brad natural absoarbe dioxid de carbon din atmosfera si produce oxigen, deci e folositor, iar odata taiat, elibereaza inapoi in atmosfera dioxidul de carbon, pe masura ce se descompune (sau daca este ars). Daca e ars, cel putin a folosit la ceva – a dat caldura. Daca e lasat sa se descompuna, substantele organice din el se intorc in pamant si il imbogatesc cu nutrienti, ajutand la cresterea altor plante care vor consuma dioxid de carbon si vor produce oxigen – deci, in final, se dovedeste a fi folositor. In tarile mai inaintate din punct de vedere al protectiei mediului – sa speram ca, in curand, si la noi – exista programe de reciclare a brazilor naturali, dupa ce isi indeplinesc menirea festiva.

Pe cat posibil, e bine si ecologic sa cumparam un bradut adus de la o distanta cat mai mica – pentru a micsora costul ambiental al transportului – si, desigur, provenit dintr-o pepiniera sau o exploatare controlata, pentru ca acolo, pe masura ce se taie, se replanteaza, ca sa fie si la anul.

Mai exista si varianta bradului in ghiveci. Este foarte sustenabil, iar unele magazine chiar iti dau o parte de bani inapoi daca il aduci dupa Craciun.

Sau bradul din orice altceva. Bradul DIY. Din carti, din globulete, din hartie, din tot soiul de chestii. Sincer, asta ar fi cel mai friendly cu natura.

Mai vrei brad de plastic?

 

14 May 2016 Ana Barton – interviul de 5 zile

Intr-o zi ma gandeam ca mi-ar placea sa citesc un interviu cu Ana Barton. Pana sa ma dezmeticesc si sa vad alte interviuri, i-am zis ca mai bine ii 10321747_617796244955207_8316147930536571208_oiau eu un interviu. Asa ca vreme de 5 zile i-am trimis cate 2 intrebari pe zi, i-am ales cateva poze rosii iar mai jos avem ce a rezultat.

Cu Ana Barton imi place sa vorbesc ca femeile. Nu ca fetitele, nu ca domnisoarele, ca femeile. Alea batrane de la tara. Fa, femeie, si ce mai ziceai ca faci?

Am cunoscut-o pe Ana tare ciudat, intr-o perioada cand eu personal munceam de rupeam, eram dusa, zau asa. Nu vedeam decat televiziune, cadre, incadraturi. M-am tot gandit cum am cunoscut-o si mi-am amintit. Era o zi cand secretara era libera si faceam cu schimbul la secretariat. De la 12 la 14 era randul meu. Era pe vremea cand inca nu aparusera telefoanele mobile si trebuia sa am grija de valiza aia mare cu multe butoane, aka fax, telefon, interioare, scanner si inca o gramada de chestii prin ea. Eu cu gandul la filmarile mele si total atehnica asa cum sunt si acum, m-am trezit ca m-am incurcat in fax, scanam cu curu’n sus si i-am facut sefului legatura cu el insusi. Si apare Ana:

–          Fa, ce faci aici? Ai venit cu pluta pe Dambovita? Nu stii si tu sa folosesti un telefon? Da-te pana nu te da asta afara. Sa zici saru’ma si pleaca sa nu te mai vad la telefon ca nu prea le ai.

Uneori imi amintesc de ea, asa cum o vedeam mai de departe, alteori o vedeam si mai de aproape, am petrecut cu ea multe ore, multe zile prin aceleasi birouri. Stiu ca imi placea si ma uitam cu coada ochiului, mai bine zis ascultam cu coada urechii, imi placea ce aud. Vorbea duios, avea cuvinte frumoase si ocara ca nimeni alta. Mie imi era rusine sa trag cate o injuratura. Nici ea nu zicea chiar de fata cu toata lumea, dar susotea ingenios.

Ei si de la povestea asta de pe timpuri, iaca revin in prezent cand imi tot doream sa vad un interviu cu Ana Barton. Am citit vreo cateva pe cinste, dar eu il voiam pe al meu. Si daca nu mi l-a luat nimeni, iaca mi-l iau singura.

Fa, ce faci pe aici?11713710_824423484292481_6631740180101460824_o

Ia, eu fac ce fac de mult/ Iarna viscolu-l ascult…

Risipesc ce stiu, mi-e ca si ce nu stiu, risipesc ce am si stiu ca am, ce am, dar nu stiu ca am, ma risipesc doar cu bucurie de ceva vreme. Inainte de vremea asta aveam suparari cand credeam eu ca m-am risipit in van. Asta pana mi-am dat seama ca vanul nu exista. Atunci m-am linistit, iar locul unde se decantau supararile, nu ma-ntreba unde este, nu-s buna la anatomia si fiziologia sufletesti, la geografia sufletului nici atat, s-a curatat singur de reziduuri si si-a facut acolo cuib bucuria.

Presupun ca esti cea mai buna prietena a ta, te-ai abandonat vreodata?

Sunt cel mai mare dusman al meu si, normal, ca orice dusman sanatos la cap, nu m-am abandonat niciodata. Bizar insa, atunci cand aproape reusesc sa ma rapun, apare un al treilea combatant care, iata, pana acum m-a salvat de fiecare data de mine insami. Nu stiu mai nimic despre el fiindca dispare imediat ce ma scapa de mine. Ala tre’ sa fie prietenul care la nevoie se cunoaste. Numai ca nu vrea sa-l cunosc si eu. Probabil ca 11760318_824852650916231_2701583148253532369_nnu ma considera vrednica. Cred ca nici nu sunt.

Cand scrii, ce mai scrii?

Liste de piata, e-mailuri, mesaje, comentarii, idei de scriitura, texte de opinie, postari de feisbuc, notite de curs, notite de sedinte, cateodata si literatura. Dar nu mai scriu scrisori, iar asta e un fel de amputare a unui sine de care-mi placea mie, scrisorar pasionat.

Cand mi-e dor de tine, pe ce rafturi te gasesc? 

Ei, stai asa! Pana s-ajung in raft sper ca mai e. Oricum, sa ma-ngropati in tarana, nu-n ciment. Da, stiu, tu te referi la carti. Ele sunt in librarii si se pot comanda direct pe site-urile editurilor. Dar nu cumva ma-ntrebi in ce raft al meu ma gasesti tu pe mine acum? Ca, daca e pe-asa, iti spun. Intr-unul fragil, vulnerabil, incert. Te miri? N-ai de ce, e acelasi dintotdeauna. Pe mine ma doare si cand bate vantul, copila, numai c-am invatat sa fiu zidar si-am ridicat chiar fortarete, ca sa supravietuiesc. Si tot cu mila Domnului am supravietuit, nu cu vreo pricepere de-a mea. Dar, na, omul, saracul, simte si el nevoia sa creada c-a facut ceva in viata. Pai, a facut ceva imens: si-a supravietuit. Chestiune care, in ce ma priveste, ramane totusi cea mai mare realizare personala. Si nici nu cred s-o intreaca vreodata ceva. Ca una e sa supravietuiesti, si cu totul alta sa-ti supravietuiesti. In fine, amandoua sunt fronturi care, odata deschise, nu mai apuca pacea. Armistitii, da, pace, nu.

Teologie, Litere, Cultura si Civilizatie Ebraica, Psiholingvistica. Legatura dintre ele este Ana Barton, dar ce ti-a ramas din 10338462_685970298137801_7355293612176070186_ofiecare?

N-as putea sa-ti spun ce anume mi-a ramas din fiecare pentru ca n-am stiut niciodata exact ce-am avut din fiecare. Sunt lumi in care am intrat la un moment dat si din care n-am iesit niciodata. Universuri complementare. La Litere normal ca m-am dus, era, cumva, in firea lucrurilor sau, oricum, in firea mea. E cea mai veche pasiune. La Teologie am mers pentru ca am vrut sa-nvat mai mult decat citisem eu deja, ani buni, in domeniu. Cateva titluri, e drept, am mai aflat eu in facultate, dar venisem cu un bagaj consistent, recunosc. La masterul de cultura si civilizatie ebraica am ajuns fiindca m-a intrigat abordarea crestina rece-semita, ca sa nu-i zic antisemita. Mi s-a parut o prostie si-am vrut sa stiu mai multe despre ce-nseamna evreitatea. A fost un master foarte bun, serios, cu un program divers, cu profesori extraordinari, din tara sau de la marile universitati din strainatate: Mariuca Stanciu, Francisca Baltaceanu, Andrei Cornea, Silviu Lupascu, Liviu Rotman, Carol Iancu, Emanuel Marcus. In anul in care-am intrat la master am dat si colocviul pentru doctorat. Psiholingvistica. Tema era 10349211_767384289996401_5582088741648943065_n„Limbaj si comunicare la copiii strazii“. Nu prea am vrut eu sa incep masterul si doctoratul in acelasi timp, dar conducatoarea de doctorat mi-a zis ca dureaza oricum ani buni, asa ca sa nu mai aman. Pe-atunci nu exista scoala doctorala de trei ani, ci doctoratul de sapte ani. In fine, am dat colocviul, am intrat, m-am apucat de treaba, usor sa le duc pe-amandoua n-a fost, masterul era la zi, normal. Am inghitit psihologie cu polonicul, dar si lingvistica aplicata; stateam in laboratorul de psiholingvistica din Pitar Mos pana ma uita Dumnezeu. Asta cand nu eram pe strada, vorbind cu copiii strazii. Numai ca la un moment dat am ramas insarcinata, iar sarcina a fost cu probleme foarte mari. A trebuit sa stau prin spitale, iar cand eram acasa stateam numai in pat, asta pana am nascut. Cand i-am spus conducatoarei de doctorat ca trebuie sa-mi aman examenele si referatele, mi-a zis textual: „O femeie de stiinta se dedica stiintei, nu puieste“. Bref, le-am amanat, evident, si mi-am inghetat studiile doctorale dupa patru ani, gandindu-ma ca-mi voi gasi alt conducator, dar nu le-am mai dezghetat nici pana azi. Am invatat enorm in perioada aia intr-un domeniu cvasinecunoscut la noi. Folosesc in fiecare zi acele cunostinte, le-am aprofundat in timp, s-a nascut si aici o pasiune. Cred ca atunci am inteles si faptul ca un mare specialist ori un mare creator nu este neaparat si un mare caracter. Am fost amarata cand am inteles, dar acum stiu c-a fost o lectie foarte buna, venita la timp.

Prospect de femeie, Mamifer, Foto Splendid –  Viata Sociala, Cartea simtiurilor, Juramant de ratacire. Un cuvant, doar un cuvant pentru fiecare?

„Prospect de femeie“ – dragoste, „Mamifer“ – bucurie, „Foto Splendid. Viata Sociala – Colectia Costica Acsinte“ – frumusetepura, „Cartea simturilor“ – splendoareadiversitatii, „Juramant de ratacire“ – acoperamant. Vezi bine, unde n-am gasit un singur cuvant, am facut sa fie unul.

Balzac, Dostoievski, Goethe sau Emily Bronte?11951845_842784799123016_5107773068340287702_n

Balzac, Dostoievski, Goethe,Brontë. Solomon, Bocchoris, Homer, Marc Aureliu, Plutarh, Tucidide, Cicero, Platon, Aristotel, Fericiul Augustin, Sei Shonagon, Toma D’Aquino, Petrarca, Villon, Dante, Maimonide, Spinoza, Montaigne, Pascal, Boccaccio, Cervantes, Shakespeare, Thomas Morus, Ignatiu de Loyola, Tereza de Aquila…  zici tu sa mai scriu?

Cum vezi literatura romana contemporana?

Bine. Chiar foarte bine o vad. Nu difera cu nimic de alte epoci. Scriitori bun, foarte buni, extraordinari. A, ba nu, spun prostii: diferenta o face faptul ca azi poti sa afli foarte repede despre o carte buna. Temenea, cu papuc pupat in varf, internetului.

12087672_859810187420477_2823161705319062732_oJuramant de ratacire. Ultima ta carte. Povesteste-mi.

Sigur, sigur „Juramant de ratacire“ nu e ultima mea carte, nu de alta, dar intr-o editura exista deja un alt manuscris. Nu am vorbit pana acum despre el, tu esti prima careia-i spun. Insa ce-o fi dupa aia, mila Domnului. Niciun om nu stie cate-i sunt zilele.

Ce e drept, mi-ar placea sa mai traiesc cat sa scriu si urmatorul roman, cel care am vrut, de fapt, sa fie primul. L-am pritocit, am umplut caiete cu notite, am si nedormit din cauza lui, insa, cand m-am asezat la masa de scris, am inceput sa scriu cu totul altceva, si anume ceea ce s-a dovedit a deveni primul meu roman – „Juramant de ratacire“. Asta e, nu scrii ce vrei tu, te scrie pe tine o carte. Iar asta se pare ca n-a mai putut sta in mine, n-a mai avut rabdare. A iesit, a tasnit pur si simplu, basca fara sa se anunte in prealabil, cum elegant si politicos ar fi fost. Si asta si este: o carte tasnita.

Cititorii mei ar vrea sa te citeasca, ai un mesaj pentru ei?

Am, da: „Dragi cititori ai Laurei, servus! Eu sunt Ana Barton. Un om-femeie care si scrie. Voi nu e musai sa-mi cititi mie cartile, sunt atatea carti extraordinare pe lumea asta, dar nu va despartiti pe voi insiva de cititul cartilor. Cartea e importanta, cum stie ea sa-si iubeasca sau sa-si scrasneasca cititorul, cum poate fi ea si leagan, si cui in calcai. In carte traieste un cititor, in poezie sau in poveste. Cum il cheama pe autor conteaza mult cand ne place o carte. Ca sa i le mai cautam si pe celelalte. Sau daca nu ne place, desi eu nu ma dau batuta cu o carte, cu doua. Recunosc, sunt incapatanata, nu dau usor verdicte; sau, de fapt, nu dau verdicte. Dar cartea-i fruncea, numai cartea. Cititi ce va aprinde lumini.“

Daca vrei sa o citesti pe Ana Barton pe blog, o gasesti aici, sau cel mai bine in librarii.

10 Feb 2016 Legea Defaimarii exista deja
 |  Category: Ganduri  | Leave a Comment

DSC_8319Tot se discuta de Legea Defaimarii si evident nu sunt de acord cu ea. Tocmai eu cu gura mare sa fiu? Nici pomeneala. Eu as fi prima platitoare de amenda.

Si ma gandeam asa la chestii pe care le-am spus de-a lungul timpului si la libertatea de exprimare care numai libera nu este. Am cateva exemple.

1. Zic ceva de Ponta, mi se atrage atentia de la birou ca suntem apolitici, deci sa ma abtin.

2. Zic ca nu sunt de acord cu legea anti-fumat – despre care am spus ca sunt de acord doar in anumite conditii si care sa includa si cafenele de fumat, macar cateva si astea in anumite conditii – ma trezesc cu prieteni care nu mai vor sa vorbeasca cu mine (mentionez, fosti fumatori, care imi confirma faptul ca aceasta lege este produsul frustarii fostilor fumatori).

3. Zic ca nu sunt de acord cu refugiatii in numar asa de mare pentru ca mi se pare ciudat ca sunt majoritar barbati cu varste de luptatori, ma trezesc cu cativa prieteni arabi sau sustinatori care imi dau unfriend, desi ne cunoastem de o mie de ani si am impartit aceeasi paine.

4. Am spus si de tigani ca ar trebui sa se numeasca tigani nu romi, ca imi place mai mult cum suna tigan, fonetic vorbind, si ca vor sa nu fie discriminati, dar eu ma simt discriminata cand colega mea de banca a picat la facultate cu nota 8, iar ei intra cu 5 pentru ca sunt locuri speciale pentru ei. Sa spun cat oprobiu public mi-am atras? si cate unfriends?

5. Acum vreo 10 minute vad o postare a unei prietene in care povestea cum un copil i-a atras atentia unei vanzatoare de la Mega Image sa ii spuna “cu placere” si “multumim de vizita, mai veniti pe la noi” si care apoi i-a zis: “mai vin si maine sa exersam”. Toti laudau copilul ca e bine crescut, doar io cu moaca de printesa m-am trezit sa spun ca mie mi se pare cam arogant si prost crescut copilul pentru ca unul bine crescut s-ar fi exprimat altfel. Sa spun ca mi-a dat unfriend? :)))))

Eu cu gura mea mare si care nu vrea sa inteleaga ca libertatea de exprimare nu exista

 

 

 

 

 

 

30 Nov 2014 Noua mea veche pasiune
 |  Category: Ganduri  | Tags: , ,  | Leave a Comment

2014-11-30 20.56.02Unii ar spune ca este o noua pasiune. De fapt, ea isi are radacinile mult mai adanc. Prima data am facut un obiect prin tehnica decoupage prin 2007. Credeam ca eu am inventat asta, si asa a aparut acest articol in revista Kudika, iaca poti citi aici cum am scris eu un articol numit “Din lut cu dragoste”. A, am si si castigat un premiu atunci la revista cu chestia asta. Oana, stie mai bine 🙂

Credeam ca am inventat marea si sarea. Pe vremea aia olaream cu talent. Tot soiul de oale si ulcele din lut. Le framantam, le uscam si apoi le pictam. Sau le umpleam cu 2014-11-09 15.58.34decoratiunii din servetele. Am facut multe cadou, cam pe la toti prietenii mei. Si imi placea.

Mai tarziu am inceput sa pictez si tablouri. Am scris aici despre asta. Din pacate candva, odata cu mutarea pe un alt server, am pierdut pozele. Asta se intampla prin 2009.

Prin urmare, de vreo 7 ani incoace, eu as zice chiar mai multi, dar n-am dovezi, tot fac chestii.

Acum m-a apucat iar creativitatea si lipesc servetele pe tot ce imi pica in mana. Mai dau si c-o pensula si ies niste chestii dragute.

Si, ma gandeam eu as, ce-ar fi daca as face niste ateliere de creatie? De relaxare mai degraba. Oare ar veni cineva sa participe? Tinand cont ca meterialele costa, evident, acest atelier nu ar fi moka pt ca bugetul familiei nu permite chiar asa.

Deci..ai da bani sa participi la un astfel de atelier? Ca sa stiu daca sa ma organizez sau nu.

Iaca si o galerie foto cu ultimele creatii 🙂

 

 

19 Nov 2014 De acum Ponta va suferi de Klaustrofobie
 |  Category: Ganduri, Salvez planeta  | Tags: , , , ,  | Leave a Comment

Iar noi sper ca ne-am vindecat de rosu-n gat. Am avut mari emotii cu aceste alegeri, imi doream ca Iohannis sa castige macar cu 1 vot in plus, dar l-a facut praf pe Ponta.

Oricat ar vrea el, Ponta e nascut sa fie pe locul 2. Ma gandeam ca din 2000 PSD tot sta in opozitie. De la Iliescu incoace nu au mai reusit sa conduca aceasta tara. Dupa 14 ani de incercari de acaparare a puterii oare nu ar trebui sa se potoleasca? Nu vad clar ca romanii chiar nu ii vor?

2014-11-16 22.20.48

In fine, cred ca da, Ponta a fost prezidentialul care uneste. A unit Romania mai mult decat si-ar fi putut dori vreodata. El nu s-a asteptat sa reuseasca asta, dar i-a iesit. A reusit sa scoata oamenii din casa la vot. Cu tot scandalul din Diaspora a scos oamenii din tara la vot. A reusit sa uneasca milioanele de romani dornici de schimbare, dornici de o tara europeana. Doar ca romanii s-au unit ca sa aiba la conducere un alt presedinte, nu pe el. Stiu ca multi oameni au votat anti-Ponta, nu neaparat pro-Iohannis, ca aceste alegeri au fost mai mult o revolutie virtuala. Dar am fost in Piata, am vazut oameni fericiti, am vazut romani pasnici care manifestau, am vazut chiar si oameni in varsta care plangeau de fericire si speranta.

Este o mare responsabilitate pe capul lui Iohannis. Sper sa o poata duce. “Am nevoie de voi pentru ca Romania noastra incepe acum”, a zis Iohannis. Si da, este nevoie si de noi ca sa putem sa facem din Romania o tara europeana cu standard de trai mai bune. Candva multi au spus de Brucan ca e tampit ca a spus ca Romania are nevoie de 20 de ani ca sa inteleaga democratia. Ei bine, am avut nevoie de 25 de ani.

Acum avem alte generatii de oameni care s-au saturat de minciuni de politicieni, care s-au saturat sa auda ceva la tv si altceva sa vada in strada. Oameni care s-au saturat sa vada bogatiile baronilor in timp ce lor nu le ajunge salariul. S-au saturat sa vada coruptie si influente.

Ponta vad ca nu vrea sa isi idea demisia desi a promis ca o face. A zis ca daca oamenii nu vor vota in Diaspora, el isi da demisia. Iar a mintit. Crede ca populatia se numeste prostime. Se inseala. S-a inselat cumplit. Am scapat de multa vreme de iobagism si apoi de communism. Nu il mai vrem inapoi. Vrem sa fim europeni, sa avem salarii care sa ne permita sa traim decent. Sa avem un presedinte pe care sa il iubim si care sa ne apere si sa ne ridice standardele.

Am asa un gust amar cand vad ca Ponta a renuntat mult prea usor. Nu il vedeam in stare. Ma simt de parca pregateste ceva pe ascuns. Oricum mi-e tare teama de el ca prim-ministru. Pentru el opozitie inseamna razboi, jigniri, marsavii si alte chestii din astea dubioase prin care s ail impiedice pe presedinte sa isi exercite drepturile. Sper sa nu mai vad din astea daca a tinut vreodata la poporul asta. Dar asta e o utopie.

Prin urmare, draga nou presedinte, hai ai repede cu numirea aia si hai sa acem treaba.

30 Jun 2014 Poveste de prietenie
 |  Category: Ganduri  | Tags: ,  | One Comment

1532016_611844595536228_515271437_oM-am gandit sa scriu pe blog si sa intreb lumea pentru ca poate am eu o problema si sunt eu cu capul.

Se da urmatoarea situatie: Vasilica si Gherghina sunt prietene foarte bune. Au si aproape aceeasi meserie pe care o practica in sistem freelancer, pe langa joburile de zi cu zi. Vasilica a avut un client cu care a incheiat colaborarea acum un an pe motiv ca nu mai sunt bani. Acest client a sunat-o iar anul asta sa spuna ca a facut rost de bani si hai sa vedem daca si cum mai continuam.

In paralel Gherghina (cu aceeasi meserie, dar mai incepatoare) primeste si ea pe alte directii o oferta sa lucreze pentru acelasi client. O intreaba pe Vasilica:

–          Tu mai lucrezi cu acest client?

–          Un an nu am lucrat, dar m-a sunat iar ca sa continuam. Si as vrea sa accept contractul iar pentru ca am nevoie de bani.

Gherghina pare ca a uitat ca a avut aceasta conversatie si, mai mult, ii cere Vasilicai baze de date, informatii despre cat sa ceara pentru consultante si altele asemenea. Vasilica ii da, ca doar ii e prietena, desi nu stia la ce ii vor folosi aceste informatii.

Apoi Vasilica afla ca Gherghina lucreaza deja pentru clientul respectiv. O suna si raspunsul este urmatorul:

–          Nu consider ca ti-am furat clientul. Nu a venit la mine direct. Clientul tau lucreaza cu o tipa care mi-a zis sa lucrez pentru ea. Daca cineva ma suna sa lucrez pentru el, eu lucrez

–          Chiar daca ai sti ca ii iei painea de la gura unui prieten?

–          Pai da, ca daca ma suna un om si ma vrea pe mine inseamna ca nu e multumit de celalalt.

Aha. Ok. Sau poate ca nu si-l permite pe celalalt, se gandeste Vasilica, dar in fine, asta este o alta poveste.

Intrebare: Gherghina este prietena cu Vasilica? Este etic, moral si prietenesc sa faci asa?

 

Intreb si eu ca mi se pare aiurea. Si da, am patit-o eu. Adica eu sunt Vasilica. Evident 🙂 Cine putea fi asa increzatoare?

Initial am crezut ca sunt eu incapatanata si absurda. Apoi m–a sunat o prietena sa imi spuna ca stie ca eu am incheiat un contract cu cineva, dar ea are in derulare un alt contract cu cineva-ul ala. Ce sa faca? I-am zis sa isi continue contractul, evident. Nu ma afecta in niciun fel.

M-a mai sunat o alta prietena care mi-a zis ca un fost angajator de-al meu i-a  propus un job. Sa se duca? Evident, draga mea! Tu ai nevoie de job, eu nu ma voi intoarce acolo ever. Ma bucur sa fie acolo cineva drag mie.

Iar aceste doua prietene, stiu sigur ca daca le spuneam ca nu, ar fi fost nu. Daca le spuneam ca vreau sa reiau eu contractele, s-ar fi retras. In varianta cu Gherghina, am intrat in concurenta pentru ca pe ea nu a interesat-o ca eu voiam in continuare acel client. Se mai poate numi prietena? Sau…mi-a fost vreodata prietena?

25 May 2014 Gara mea de la Obor
 |  Category: Ganduri  | Tags: , ,  | Leave a Comment

2014-05-24 14.50.47Ieri am fost pe la Gara Obor. Mi-am amintit de aceasta gara de cand erau eu mica. O stiu de cand nici nu constientizam ce se mi intampla, asa in general. Ma leaga multe amintiri de aceasta gara. Imi amintesc cand veneam cu tata la inot. Si, da, tot nu stiu sa inot. Sau cand veneam in Bucuresti la patinoar cu tata si cel mai des, cu bunicul. Saptamana de saptamana, cu trenul veneam la oras.

Apoi am intrat la liceu si veneam la meditatii. Iar ore lungi de asteptat in gara. In Gara Obor. Am fost la concertul lui Michael Jackson, aveam vreo 16 ani. Dupa concert nu am stiut unde sa ne ducem, eram cu varul Florin. Am dormit in gara.

Alta gara nu stiam, insa am descoperit si Gara de Nord. Mai mare si mai frumoasa, totusi, tot la Obor imi placea. Nu stiu cand a fost construita si alte istorii, am cautat pe google si nu am gasit, dar tot va ramane in mintea mea ca fiind gara cu multe amintiri.  Si asa veneau trenurile, spre Gara Obor. Aici veneam tot timpul.

Apoi facultatea. Veneam incarcata cu bagaje de la mama, mancare in principal. Asteptam tramvaiul fantoma din fata garii si niciodata nu venea. O luam pe jos pana la statia de troleu, cu bagajele taras dupa mine si ma duceam la camin. Sau il asteptam pe fratele meu sa imi aduca mancare si sa il plimb prin oras.

Ore intregi de asteptare pe peron, prin imprejurimi, pe terasa de la gara. Apoi mi-am luat masina. Si gata cu Gara Obor. Nici macar nu imi mai era in drum.

Dar am vazut-o ieri. Era la fel. Parca mai mica decat imi aminteam. Dar era tot acolo si probabil ca alti oameni acum asteapta. Alti copii vin la oras la inot sau meditatii, la facultate. Alte bagaje sunt tarsaite pana la statia de autobus sau troleu. Alti oameni stau la terasa sau pe peron.

08 May 2014 Inchide ochii si viseaza
 |  Category: Ganduri  | Leave a Comment

Iubesc Maka. Iubesc ce canta si cum canta. De pe vremea cand imi placea melodia Lucrurile bune vin daca le astepti si pana acum. Atunci am cunoscut-o. Mi-a placut atat de mult melodia ca i-am trimis un mail. Si ne-am tot conversat. Am invitat-o apoi la o umanitara offroad si ne-am imprietenit. Intr-o perioada o tot invitam sa cante numai de ziua ei. Nu stiu cum nimeream.

O vad rar, nu cat as vrea, mi-e dor de ea. Pana atunci ascult noua melodie Yellow Project – Inchide ochii si viseaza

Si ma gandesc la Maka, la un om frumos la suflet si in gand. Pup Maka

 

19 Mar 2014 Jason Donovan
 |  Category: Ganduri  | Tags:  | Leave a Comment

JasonDonovan_Greatest_Hits_albumIti mai amintesti de Jason Donovan? Frumuselul ala care ne-a facut pe toate sa il iubim instant si eram geloase pe Kylie Minogue cand a facut duet cu el in melodia Especially for you 🙂

Daaaa, azi mi-am amintit nu stiu cum de el si mi-am amintit de vremurile cu pricina. A fost in topuri, maximul ce l-a putut scoate in 1989. Eu cred ca un pic dupa am aflat de el. Aveam si caseta.

Ma gandeam azi ca oare ce o mai face? O fi devenit un australian grasan si cu chelie? Ei bine, nu. Arata inca bine la cei 44 de ani pe care ii detine. Numai ce a scos un nou album: Sign of your love si…m-am bucurat pentru el 🙂

68d04f18f4_56026878_o2

14 Mar 2014 Dimineata mea
 |  Category: Ganduri  | Tags:  | Leave a Comment

2014-01-20 15.38.18Imi plac diminetile si mi-era dor de ele. Atat de dor incat dupa ce mi s-a terminat contractul minune, a doua zi dimineata m-am trezit la 4 jumate pentru ca imi era dor sa imi beau cafeaua linistita in bucataria mea, ascultand Coldplay si Nouvelles Vague.

Imi venea sa ma bat cand mi-am dat seama cat este ceasul, dar am zambit si mi-am facut cafeaua. Imi era prea dor.

Am mai scris despre diminetile mele. Imi place sa ma trezesc cu noaptea in cap, cam pe la 6 de obicei, si sa scriu. Pana pe la ora 9 jumate mi-am facut deja trei sferturi din treburile de peste zi.

Scriu articole dimineata, trimit mailuri, fac prezentari in PPT si tot soiul de chestii din astea de nu necesita telefoane sau discutii. Apoi abia ma dezmeticesc si pot iesi din casa linistita.

Pentru ca imi place linistea de dimineata, imi place aerul si imi place lumina de dimineata. Si faptul ca nu nu suna telefonul.

Iar acum, de cand m-am eliberat de acel contract si in sfarsit am semnal la telefon, am cam rupt telefonul in paispe si ma vad cu o multime de oameni. Chiar ma gandeam aseara ca ajung acasa numai pe la ore tarzii, gen 9, 10 seara. Inainte ajungeam la 6. Dar imi placeeeeee