Blog de calatorie – Malta

[facebook_ilike]

M-am gandit sa scriu cateva articole de calatorie. Incep cu vreo 2, 3 scrise mai demult pana ajung la ultima vacanta. Incep cu Malta care mi-a placut foarte mult.

Am decis sa imi petrec vacanta in Malta. Nu stiam aproape nimic despre aceasta tara. Nu aveam chef sa fac asta printr-o agentie de turism din tara. Asta pentru ca nu am avut eu chef, nu pentru ca nu as avea incredere in agentii. Desi m-am descurcat foarte bine singura, am decis ulterior sa nu mai alerg atat de capul meu si de atunci am lasat pe mana agentiilor organizarea vacantelor mele

Asa ca uite-ma cu internetul in brate si cauta. Am aflat multe despre Malta, am gasit totusi o agentie locala si am rezervat cazarea la 3 hoteluri pentru 10 zile. Pentru ca Malta are vreo 316 km patrati cu totul, plus vreo cateva insulate mult mai mici, am decis sa inchiriez si o masina.

Picture 215

La aeroport in prima secunda m-a lovit un miros ciudat. Asa de ciudat incat am vrut sa fug. Mi-am dorit sa fiu inapoi la mine acasa si sa imi miroasa a iarba verde. Dar mi-a trecut pana seara si m-am obisnuit cu acel miros ciudat. Nu as putea sa explic a ce mirosea. A Malta poate. Reprezentantul firmei care mi-a inchiriat masina m-a asteptat la aeroport, mi-a dat cheile si eu m-am urcat la volan. In timp ce eram panicata ca “Unde e volanul?” l-am auzit pe domnul in cauza: “volanul e in partea cealalta”. M-am speriat un pic pentru ca nu am mai condus niciodata asa pe dos, dar chiar mi-a placut. Si, tinand cont ca nu sunt prea multe masini pe acolo si de cele mai multe ori am fost cam singura pe sosea, m-am descurcat excelent.

Arhipelagul maltez este situat in central marii Mediterane si este format din 3 insule principale: Malta, Gozo si Comino.  Primele doua sunt locuite, iar cea de a treia fiind doar un paradis de stanci abrupt si lagune albastre.

Picture 113

Mi s-ar fi parut normal sa gasesc aici meniuri formate din peste, dat fiind faptul ca este o insul. Insa nu. Au fost asa de cotropiti si vizitati de alte popoare incat gastronomia le-a fost serios afectata. Dejunuri englezesti, paine cu unt inainte de masa. Bucataria italiana este la mare cautare. Bucatarie foarte amestecata, nu foarte buna neaparat, insa cafeaua este minunata. Fenek este un preparat traditional maltez din iepure si il poti gasi in orce restaurant din arhipelag. Ca alternative la iepure, poti sa mananci bragioli, rulouri din muschi de vita, foarte condimentate. Iar supele minestrone sunt delicioase cu crochete.

In cazul in care vrei sa descoperi Malta, e musai sa o iei la pas si sa abandonezi stradutele batute de obicei de turisti. Mergi pe stradutele inguste si bea o bere Hop Leaf la unul din barurile de cartier. Majoritatea sunt decorate cu afise vechi, nu sunt foarte spatioase si sunt frecventate de client fideli.

Picture 004

Cetatea La Valletta este capitala Maltei incepand cu 1570, acum este un complex de palate si muzee ascunse in reateaua de strazi paralele, protejate in exterior de fortificatii masive ridicate in blocuri de piatra de culoarea mierii. De fapt, in opinia mea, asta este culoarea Maltei. Totul acolo are culoarea mierii. Capitala concentreaza o mare aglomeratie urbana intr-un perimetru impresionant de redus. Strazile sunt foarte inguste, iar casele relative inalte. Notiunea de curte lipseste, usile dau direct in strada, iar automobilele sunt folosite mai mult intre orase. Balcoanele de lemn sunt atat de apropiate incat cred ca vecinii stau dimineata la cafea, fiecare in balconul lui si discuta. Iar oriunde te invarti, dai cu ochii de mare. Mie mi-a placut foarte mult sa ma trezesc dimineata cand rasarea soarele din mare si sa il privesc din pat.

Palatul Ordinului de Malta. La Valletta nu duce lipsa de cladiri monumentale, insa pentru localnici acesta este supranumit simplu il-Palazz – Palatul. In prezent acesta gazduieste biroul presedintiei si reuniunile Parlamentului maltez. Imobilul a fost initial o structura simpla din lemn, inconjurata de un zid de piatra.

Picture 018
Catedrala Sf. Ioan. A fost ridicata in 1573, ca loc de rugaciune pentru Ioaniti. Extraordinar la acest edificiu este contrastul dintre fatada sa deosebit de austera si interiorul opulent. O modesta arcada situata deasupra intrarii principale sprijina balconul utilizat in trecut de catre Marele Mastru al Ordinului, care se prezenta multimii in urma alegerilor.

Pentru amatorii de produse multimedia sau familiile care calatoresc cu copiii, alternativa la muzeele traditionale, prafuite si plictisitoare, o constituie Experienta Malta, un muzeu interactiv de istorie in care toate cele care au fost candva, sunt prezentate de o maniera alerta, gratie mijloacelor tehnice moderne.
Picture 154
Fortul St. Elmo. Ridicat in 1552 de catre cavaleri pentru a apara portul, acesta a fost distrus in intregime in timpul asediului din 1565. A fost reconstruit ulterior de catre liderii militari ai orasului. In prezent, o aripa a fortului adaposteste Muzeul de Razboi, in care sunt expuse diverse articole cazone datand din perioada celei de-a doua conflagratii mondiale.

Muzeul National al Artelor Frumoase. Este gazduit intr-unul dintre cele mai frumoase palate de pe strada Sudului, care s-a numarat printre primele edificii ridicate in La Valletta, insa in forma actuala a fost construit intre 1761 si 1765. A primit calitatea de muzeu in 1974, cand aici au fost expuse picturi, sculpturi, piese de mobilier si diverse obiecte apartinand Ordinului de Malta.

Hanul cavalerilor din Castilia, Leon si Portugalia. A fost construit in 1574 de catre Girolamo Cassar, intr-o locatie destinata initial ridicarii Palatului de Justitie. Rolul sau a fost de a gazdui cavalerii spanioli si portughezi care veneau in Malta, pentru reunirea cu Ordinul.
Pisicile malteze. Prezente in majoritatea tarilor mediteraneene, pisicile au ales sa-si stabileasca sediul central alaturi de cel al cavalerilor Ioaniti. Nu am vazut in viata mea attea pisici in acealsi loc. Nicaieri in Europa nu pot fi intalnite in numar atat de mare si la asa o mare cinste ca pe strazile din Malta. Blande si sociabile, ele sunt foarte bine ingrijite de catre localnici, langa ale caror case pot fi vazute adeseori vase cu hrana uscata sau apa proaspata pentru pisici.

Picture 006

Mdina este cea mai mandra dintre cetati. Aristocratica si solitara, asezarea a constituit multi ani la rand principala zona rezidentiala a nobililor maltezi, fapt ce ii explica arhitectura eleganta si izolarea fata de restul insulei. Intrucat traficul este redus la accesul masinilor localnicilor, toate zgomotele lumii moderne raman dincolo de zidurile groase si aurii ale cetatii.

Revenind la subiecte mai prozaice, o vizita in fosta capitala malteza este mai usor de memorat peste ani cu ajutorul unui suvenir bine ales. Nu ceda chemarii portofelelor si brelocurilor de chei multicolore, ci opteaza pentru obiectele din sticla de Mdina, lucrate manual in atelierele mestesugaresti din satul Ta’Qali. Sunt ceva mai costisitoare, dar sunt extrem de decorative. De asemenea, doamnele pot cumpara de aici minunate bijuterii din argint sau aur filigranat. La fel poti cumpara broderii si diferite obiecte crosetate, de mare valoare. Iar ca un cadou pentru prieteni poti cumpara celebra femeie fara cap, facuta manual din sare de mare.

Picture 287

Marsaxlokk. Situat in partea de sud-est a Maltei, portul Marsaxlokk se remarca prin bogatia de culori a barcilor sale de pescuit, cunoscute pe plan local sub numele de luzzu. Dincolo de utilitatea imediata a acestora, marinarii se preocupa foarte mult de aspectul ambarcatiunilor lor, a caror prova verticala este inspirata dupa modelul stravechilor vase feniciene. Astfel, pe timp de iarna, pescarii din Masaxlokk isi cosmetizeaza cu migala barcile, in timp ce sotiile lor tricoteaza sacose din nylon pentru turisti.

Grota Albastra. Pe tarmurile din sudul insulei, deosebit de abrupte, Mediterana a scobit in stanci mai multe caverne adanci, conferindu-le un aspect de fiorduri. Initial localnicii veneau aici sa pescuiasca, insa in timp au realizat ca este mult mai rentabil sa organizeze circuite turistice. Grota Albastra este cea mai spatioasa dintre scobiturile sapate de mare, iar apa aflata in interiorul sau este colorata intr-un albastru deosebit de intens, care se reflecta in toate obiectele din jur.

Esenta de cactus. Printre suvenirurile oferite cu generozitate de maltezi turistilor la targurile locale se afla si sticle de diferite marimi umplute cu o bautura de culoare roz, complet diferita de ceea ce intelege restul lumii prin alcool. In ciuda aspectului sau suspect, puteti consuma cu incredere ciudata bautura, in realitate un inofensiv lichior din fructe de cactus, suta la suta natural. Dulceag si aromat, se urca repede la cap, dar nu provoaca migrene.

Picture 034

Comino. Multa vreme aceasta insula liliputana, are o suprafata de 3 km patrati, a fost considerata mult prea salbatica pentru a fi locuita. Sporadic insa, unii temerari au incercat sa isi faca aici un rost. In prezent pe Comino se afla cateva familii de rezidenti si un singur hotel, majoritatea turistilor petrecandu-si timpul in spectaculoasa Laguna albastra a insulei.

Gozo. Pe langa faptul ca este mai mica decat Malta, insula Gozo se mai deosebeste de aceasta prin faptul ca este mai fertila, mai pitoreasca si mai putin influentata de celelalte popoare ale Europei. Insa ceea ce o face cu adevarat speciala este caracterul locuitorilor sai. Din cauza conditiilor austere in care traiesc, gozitanii au o fire aspra si hotarata, necunoscand jumatatile de masura. Lucru perfect explicabil daca tinem cont de faptul ca insula a fost devastata in multe randuri de pirati, populatia sa fiind adeseori rapita si dusa in sclavie. Cei mai multi oameni de seama maltezi sunt insa gozitani la origine, iar in capitala insulei sunt invitate frecvent sa cante multe personalitati din lumea operei.

 

Tot aici am primit si o cerere in casatorie de la proprietarul barcii care m-a dus in Laguna Albastra: “draga mea, casatoreste-te cu fiul meu. El are o barca mai mare ca a mea, el ziua duce turistii in laguna, iar tu vinzi bilete in port. Ce poate fi mai minunat!”. Inca ma intreb daca nu am gresit ca nu am vrut sa stau la plaja toata ziua.

No Comments Yet

Leave a Reply